Programul de fertilizare in vitro se naşte greu. De mai bine de doi ani, statul nu a investit niciun leu

Data publicării:
bebelus copil 5166741-Mediafax Foto-Alexandru Solomon

De mai bine de doi ani, România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are un program care să ajute cuplurile ce se confruntă cu probleme de infertilitate.

Ministerul Sănătății a tăiat finanțarea în 2012. În lipsa unui astfel de program, specialiștii cred că numărul femeilor care nu vor putea face copii se va dubla în următorii 30 de ani. Acum, una din cinci femei se confruntă cu probleme de infertilitate.

„Cred că este undeva la peste 12-20 la sută. Depinde de zone, de vârstele cuplurilor și patologiile asociate”, a declarat Radu Vlădăreanu, preşedintele Asociaţiei Române de Reproducere Umană.

Numai în ultimii 50 de ani, rata fertilității în România a scăzut de aproape trei ori. Ministerul Sănătății promite că va reporni programul prin care cuplurile cu probleme primesc ajutor gratuit pentru inseminarea in vitro.

„Programul de fertilizare in vitro se reia din 2015. În momentul de față vorbim tot de procedură, dar încercăm să vedem care va fi ponderea bugetară și atunci vom știi exact până unde putem acoperi”, a spus ministru Nicolae Bănicioiu.

O astfel de procedură costă în clinicile de specialitate între 2.500 și 5.000 de euro, bani pe care ministerul promite să îi suporte. Costul tratamentului înainte şi după insemniare va fi achitat însă tot de pacienți.

În România, programul a funcționat doar un an, între 2011 și 2012, când s-au alocat un milion de euro. S-au făcut atunci 1129 de proceduri de fertilizare, însă rata de succes a fost sub 20 la sută. Ministerul Sănătății arată cu degetul spre unele dintre clinicile în care s-au făcut intervențiile:

„Eu sunt nemulțumit de faptul că s-au alocat niște bani și nu a fost obținut efectul scontat. Vreau doar ca acele clinici să fie alese în funcție de performanță și banii să fie cheltuiți eficient”.

Una dintre țările care investește masiv în sprijinirea cuplurilor infertile este Grecia.

„Avem o rată foarte mare de succes. Avem pacienţi din 32 de ţări care vin în Grecia să îşi rezolve această problemă legată de fertilitate”, a afirmat Makis Voridis, ministrul grec al Sănătății.

De altfel, lunar aproape 50 de cupluri din România merg în Grecia pentru fertilizare in vitro. Specialiștii estimează că aproape 20.000 de femei ar avea nevoie în fiecare an de tratement pentru stimularea fertilității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...