Sistemul sanitar, sac fără fund . Zeci de doze de vaccin anti-HPV vor fi distruse pentru că expiră în iunie 

Data publicării:
vaccinare - mfax-1

Medicii de familie, dar şi cei epidemiologi spun că noua campanie de imunizare a adolescentelor ar putea fi un eşec, dacă nu se demarează în paralel şi o campanie de informare a populaţiei cu privire la beneficiile, dar şi riscurile serului. 

Dozele de vaccin împotriva virusului HPV au fost comandate de Direcţia de Sănătate Publică Timiş la Ministerul Sănătăţii în urmă cu câteva luni. Toate la cererea pacientelor care s-au adresat medicilor de familie sau cabinetelor de planificare familială.

Nu se ştie dacă oamenii s-au răzgândit între timp, sau cabinetele au comandat prea mult, cert este serul va fi distrus întrucât expiră în mai puţin de o săptămână. Vaccinul se administrează în trei doze la interval de două săptămâni, astfel că, dacă ar exista acum doritoare, ar fi prea târziu.

În farmacii vaccinul poate fi adus doar la comandă, iar cele trei doze necesare costă 1.500 lei.

Ministerul Sănătăţii va demara din toamnă o nouă campanie de vaccinare anti-HPV, pentru început la cerere, însă doar pentru fetele cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri