CONVERSAȚII ESENȚIALE. Regizorul Laurențiu Damian: „Generația 80 a fost sortită eșecului”

Data publicării:
26012013 20conversatii 20damian-46014

Regizorul Laurenţiu Damian, invitatul de sâmbătă seară al emisiunii „Conversații esențiale”, a calificat generaţia sa drept una eşuată.

„Generaţia asta, generaţia 80 a fost sortită eşecului. Adică eu o pot asimila cu o generaţie eşuată. Şi vă spun şi de ce: pentru că la această oră cei mai buni din generaţie nu mai fac film. Tereza Barta este la Toronto, profesor universitar, predă regia; Copel Moscu este profesor la şcoală – nu mai face acele superbe documentare pe malul Ozanei; Ovidiu Bose Paştină este dispărut şi era cel mai bun dintre noi, cel mai novator sub raport estetic; Sabina Pop s-a refugiat în televiziune; Ioana Holban a abandonat documentarul, şi aşa mai departe”, consideră regizorul.

Face film documentar de artă

Ce a făcut în tot acest timp regizorul Laurenţiu Damian? Răspunsul a fost unul destul de trist pentru un artist: a supravieţuit.

„Eu am supravieţuit, sau pot să spun am vieţuit, cu foarte puţină apă, cu mulţi ţepi, dar am supravieţuit, nu într-un vas care mi se cuvenea. Vasul era foarte strâmt. În momentul acela am început să dau pe dinafara vasului. Asta s-a întâmplat în anii 90, dar şi în 2000. Dacă mi-ar fi spus cineva, în anii 80, că Laurenţiu Damian va ajunge să facă film documentar de artă, aş fi spus că e nebun. E, uite că fac film documentar de artă, dar nu neaparat ca un refugiu. Iniţial, eu am crezut că filmul documentar duce într-un sens în care ceva se va schimba, în momentul în care o autoritate vede pe ecran o suferinţă. Dar când nu se întâmpla nimic după filmul meu, atunci am spus că e mai bine să merg într-o formulă estetică”, a mărturisit regizorul.

Despre procedurile CNC.: „Facem punctaje, punem puncte, totul e diabolic”

Dar poate cel mai mare of al regizorului este legat de ce se întâmplă acum în cinematografia românească, felul în care sunt trataţi cei mai talentaţi dintre regizorii momentului şi felul în care se acordă banii de către Centrul Naţional al Cinematografiei.

„A trecut aproape neobservată ştirea: Cristian Mungiu este printre primii nouă în lista pentru Oscar. Pe de altă parte, noi n-am avut nicio suferinţă ca domnul Cărtărescu n-a luat premiul Nobel pentru literatură. (...) Cristian Mungiu nu mai trebuie să dea concurs la CNC. Cristian Mungiu nu e de CNC, sau Radu Munteanu. Ei trebuie să primească bani să facă film, pentru că ei reprezintă nişte valori iar ei trebuie trataţi altfel. Aici nu e vorba de egalitate. Facem punctaje, punem puncte, totul e diabolic. Nu pe puncte se face arta. Am mai trăit noi o perioadă în care oamenii trăiau pe puncte, pe puncte ideologice”, a comentat regizorul.

Cât priveşte situaţia CNC., regulile după care funcţionează acesta, regizorul crede că sunt complet greşite: „La CNC concursul este foarte stufos, lasă loc de intrepretare, din metodă. Eu mă duc şi dau o notă, dar eu nu pot fi contestat. De ce? Să zicem că eu am dat 9, vine altul şi dă 3, altul dă 5. Nimeni nu se întreabă, de unde diferenţele astea. Că şi la patinaj, oricât ar fi ele de ţări concurente, nu poţi să dai 9 şi 3. Procedurile sunt discutabile. Plus că, au fost cooptaţi în comisie şi scriitori, oameni care nu ştiu să citească un scenariu de film. Ei dau numai 4 şi 5 pentru că scenariul cinematografic nu este literatură. Să nu uităm că „Moartea domnului Lăzărescu” a primit nota 5 iar Ministerul Culturii, ministrul de atunci, Răzvan Teodorescu a făcut un gest absolut unic, să ia din fondul de rezervă şi să finanţeze unul dintre cele mai impresionante şi mai speciale filme care s-au făcut, nu după 90 încoace ci, cam de când e cinema-ul”, a subliniat regizorul Laurenţiu Damian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate