Florin Iepan: Fără cinematografie, Holocaustul ar fi fost greu de procesat
„E acea întrebare celebră: cum s-a putut aşa ceva în secolul XX? De unde această izbucnire a iraţionalului, într-un context, în secolul XX, într-o ţară civilizată, nu de la capătul lumii, cum s-a întâmplat acest lucru chiar în Europa”, spune George Mihalcea, critic de film.
Se numea „Soluţia Finală a Problemei Evreieşti”. Dorinţa lui Hitler de a distruge evreii şi de a păstra „puritatea genetică” a naţiei germane s-a tradus în peste şase milioane de evrei morţi, dintre care aproape patru milioane au fost ucişi în lagărele de muncă forţată şi exterminare. Acestora li s-au alăturat trei milioane de cetăţeni polonezi neevrei.
Oamenii uită, generaţiile se schimbă. Cinematografia a făcut însă ca, în ultimii şaptezeci de ani, aceste cifre să rămână vii în amintirea tuturor.
„Fără cinematografie, Holocaustul ar fi fost o temă greu de procesat, de analizat”, crede Florin Iepan, regizor.
Elisabeth Ungureanu este directorul de comunicare al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. A cunoscut mulţi dintre supravieţuitorii acelor ani şi ştie cât de important este ca povestea lor să fie ştiută.
„M-am simţit vinovat că am rămas în viaţă, deşi în jurul meu au murit atâţia. Iar eu, trebuia şi eu să mor cu ei odată”. Sunt cuvintele unuia dintre supravieţuitorii Pogromului de la Iaşi, din 1941. Elisabeth Ungureanu spune că prin cinematografie, trecutul lor supus cruzimii şi nedreptăţii iese la lumină. Şi se bucură că în ultimii ani au apărut multe filme care abordează Holocaustul.
„Cred că tânăra generaţie prinde foarte bine ideea şi o înţelege, iar partea de umanitate pe care o găsim în Hoţul de Cărţi (The Book Thief, regia Brian Percival ) mi se pare fantastică. Este imposibil să nu rămâi cu ceva în urma vizionării acestui film”, crede Elisabeth Ungureanu.
„Cel mai important lucru este umanitatea, să rămânem cu această idee a faptului că nu trebuie să discriminăm, să punem accent pe faptul că deşi colegul, vecinul, poate chiar şi ruda îndepărtată, este evreu, de etnie romă, are o problemă, o dizabilitate, e altfel decât noi, să facem în aşa fel încât şi celor mici să le rămână acest lucru prin educaţie: să nu discriminăm!”, spune Elisabeth Ungureanu.
Imediat după anul 1945 au apărut primele filme despre Holocaust.
„Holocaustul a fost exterminarea în masă a unei părţi mari, dacă nu cea mai mare, din populaţia evreilor est europeni. Iar aceşti oameni erau oameni”, spune Florin Iepan.
„Holocaustul ca expresie a răului, este unul din momentele în care lăsăm răul să iasă la suprafaţă tocmai pentru că nu luptăm împotriva lui”, spune George Mihalcea, critic de film.
„Unul dintre primele filme care are curajul ăsta nebun este The Pawnbroker, al lui Sidney Lumet, care aduce acest exerciţiu de stil, această sinecdocă, vorbeşte despre un supravieţuitor”, spune criticul de film.
„Greşeala pe care o fac mulţi autori în momentul în care abordează această tematică a Holocaustului este că ei adoptă un ton grav, voit grav, voit lugubru, de la începutul până la sfârşitul filmului. Şi se expun la un risc, şi anume: un om care are acces la media de astăzi, el chiar dacă înţelege importanţa subiectului, el trebuie cucerit. Adică un film despre Holocaust trebuie să fie la fel de interesant şi de fascinant ca un film despre nu ştiu, orice alt subiect!”, spune Florin Iepan
Regizorul Mihnea Chelariu şi-a pus întotdeauna problema: „domnule, dar oamenii ăştia nu au reacţionat niciodată, nu au existat, vreau să văd şi eu un film în care o comunitate în care au fost luaţi pe sus de nazişti s-au revoltat şi au...dar nu am văzut un film încă de genul ăsta. Nu ştiu de ce.”
Mihnea Chelariu spune că filmul Train de Vie (n.r. în regia lui Radu Mihăileanu) e o metaforă, e foarte frumos făcut. Spre deosebire de Călătoria lui Gruber, care se bazează pe un fapt real şi porneşte de la jurnalul unui ziarist care chiar a fost acolo şi a descris ce a văzut, Train de Vie e o poveste.
George Mihalcea a fost foarte fascinat de filmul La vita è bella, în regia lui Roberto Benigni, „pentru că nu ajunge în zona melodramatică”. Filmul a fost răsplătit cu trei Premii Oscar.
„Roberto Benigni a folosit mai degraba poezia abordând subiectul ăsta. Şi a reuşit. De ce? Pentru că nu s-a dus în acea zonă foarte dramatică în care ajunge de exemplu Sophie's Choice”, spune George Mihalcea.
„Sophie's Choice abordează un caz atât de dureros şi atât de cumplit încât acolo există, destul de bine, ţinut în frâu riscul acelui exces de dramatism”, spune criticul.
Poate cel mai cunoscut film despre Holocaust este Lista lui Schindler, din anul 1993, al lui Steven Spielberg. Filmul e o superproducţie, bine documentat şi cu buget pe măsură.
„Lista lui Schindler, la fel, e un om care îi salvează pe ceilalţi cumpărându-i. Chestia asta îţi ridică părul în cap”, spune George Mihalcea.
Iniţial, Steven Spielberg l-a rugat pe Roman Polanski să regizeze filmul. Polanski a refuzat însă pentru că subiectul era prea personal. El a trăit în ghetoul din Cracovia până la opt ani, iar mama sa a murit în lagărul de la Auschwitz. A vrut să facă un film care să ilustreze propria viziune asupra Holocaustului. Aşa a apărut filmul Pianistul.
Cu toate că războiul s-a terminat demult, subiectul rămâne tentant şi actual pentru cinematografie. Suferinţa este o temă inepuizabilă. Răul există şi ca să nu apară din nou trebuie privit direct în faţă, fie şi la cinematograf. Altfel, „somnul raţiunii naşte monştri”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
