Ca-n filme. „White House Down” sau de ce are nevoie America de un erou la fiecare trei luni

Data publicării:
white house down 1 1

Americanii au mare nevoie de sprijin, căldură şi niscaiva oameni cu muşchi, care (cu sau fără mantie sau super-puteri) să îi salveze. Cel puţin aşa o demonstrează invazia de filme de tipul clasicului „Independence Day”, în care naţiunea americană îşi găseşte eroul taman când e gata-gata să piară în flăcările unei explozii/gherele unor extratereştri/valurile unui tsunami generate în CGI. Până la urmă, pe principiul bancului cu numărul de poliţişti necesari ca să schimbe un bec, mă întreb şi eu: de câţi eroi este oare nevoie ca să salvăm odată America?!...

„White House Down”, intrat vineri în cinematografele româneşti cu denumirea „Alertă de grad zero”, este exact acest gen de film. Nici nu ar fi putut să fie altfel, dacă ne gândim că este regizat de Roland Emmerich, adică „tăticul” tuturor calamităţilor naturale, ale atacurilor teroriste (extra)terestre şi ai celor mai cei monştri care s-au abătut vreodată asupra Statelor Unite (pe bune acum, ce-are omul asta cu naţia americana de o asupreşte atâta?!...).

Emmerich este premiatul, aclamatul şi nu în ultimul rând îmbogăţitul regizor al blockbusterelor „Independence Day”, „2012”, „The day after tomorrow” sau „Godzilla”.

Un material realizat de echipa emisiunii „Ca-n filme” despre blockbustere, aici.

„Cum reuşeşti să rezişti?...” este întrebat Finnerty, agent special din Serviciile Secrete interpretat de Maggie Gylenhaal, undeva pe la începutul filmului. „Patriotism şi cafea”, răspunde ea cu un zâmbet obosit, dar mulţumit de munca depusă în folosul ţării. Iar tonul întregului film se menţine în acest registru numai bun să le amintească americanilor încă îmbătaţi de mirosul de hot-dog şi grătarele de pe 4 iulie de culorile roşu-alb-albastre ale steagului fluturând în vânt.

Cinicii cu siguranţă nu vor aprecia patriotismul exagerat, preşedintele fără-de-prihană şi cu o înaltă conduită morală şi politică, şi cu atât mai puţin una dintre secvenţele de final, care dă pe dinafară de sirop a la Unchiul Sam (indiciu: fetiţă-eroină de 11-12 ani care flutură steagul prezidenţial pe peluza Casei Albe, ignorând orice pericol devastator şi salvând astfel întreaga naţiune de la dezbinare).

Însă ceea ce nu ai cum să nu apreciezi este scara uriaşă la care a fost făcut acest film. Producţia te copleşeşte din toate punctele de vedere, este dinamică şi plină de acţiune, iar cele peste două ore au reuşit să nu plictisească niciun moment sala strânsă la vizionarea de presă. Chimia dintre Chaning Tatum (bodyguard-ul John Cale) şi Jamie Foxx (în rolul preşedintelui Statelor Unite) este excelentă, glumele sunt amuzante, iar dialogurile chiar au sare şi piper din belşug.

Mai mult decât atât, m-a impresionat munca pe care a făcut-o echipa de scenografi pentru a copia, cât mai fidel posibil, toate detaliile arhitecturale şi de decor ale adevăratei Case Albe. Au insistat ca filmul să fie cât mai aproape de realitate aşa că au ajuns să construiască aproximativ 65% din Casa Albă pe platourile de filmare. Designerul şef Kirk M. Petruccelli povesteşte: „Decorul este plin de detalii, plin de istorie... A trebuit să refacem 173 de tablouri, 400 de uşi, fiecare piatră, fiecare dală am reprodus-o cât mai fidel posibil faţă de arhitectura Casei Albe... Am avut de făcut o muncă foarte migăloasă pentru a se asigura că toate camerele sunt la locul lor...”

Şi asta pentru a le face praf în timpul filmărilor! „Chiar a trebuit sa construim Biroul Oval de două ori, pentru că trebuia la un moment dat să intrăm cu o maşină direct în el... Am inundat birourile de escortă, în Camera Albastră am intrat cu un elicopter, am ciuruit Camera Roşie, am dat foc Camerei Verzi, dormitorul a fost pus pe foc, dormitorul principal a fost incendiat, iar sufrageria, pe cât de spectacolus arăta, a fost complet bombardată...”, a mai povestit Petruccelli într-un interviu video, inclus în dosarul de presă al „White House Down” pus la dispoziţie de distribuitorii români ai filmului.

Însă una peste alta, eu nu pot să uit că filmul seamănă extrem de mult cu o altă producţie cât se poate de recentă despre Casa Albă în pericol, şi anume „Olympus has fallen”, filmul din aprilie al lui Antoine Fuqua. Mi-am dat seama de asta când duceam la citit textul materialului făcut despre această producţie pentru emisiunea „Ca-n filme”. „Am mai avut asta acum câteva luni!”, îmi spune Cristi, colegul de la Digi24 pe care îl auziţi în fiecare duminică, citind textele noastre. „Nu-nu, ăsta e alt film!”, îi zic eu. „Nu-i altul, exact asta am citit, uite, Casa Albă care explodează, cu un atac terorist, cu un preşedinte captiv, ăsta e!” Just.

Acuma, că e „Cod roşu la Casa Albă” sau „Alertă de gradul zero”, că e Gerard Butler sau Chaning Tatum, ca preşedintele e alb într-un film sau negru în celălalt, ideea de bază este că americanii simt clar că au nevoie de un salvator. Iar noi simţim la fel de clar că Hollywood-ul trebuie să fie salvat prin idei şi scenarii cât mai originale.

PS. Apreciez totuşi faptul că în „White House Down” m-a ferit Dumnezeu (sau Chaning Tatum) de acel discurs clasic, sforăitor şi mega-patriotic al preşedintelui Statelor Unite, care de obicei îşi îndemna americanii la luptă sau îi îmbărbăta dintre ruinele New York-ului sau Washington-ului. Slavă Unchiului Sam!

Cătălina Bucur

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri