Ce s-a întâmplat cu Soso, câștigătorul primei ediții Big Brother din România
Pe Sorin Fişteag... îl cunoaşteţi. Este Soso, tânărul din Reşiţa care, în anul 2003, a câştigat prima ediţie Big Brother România. Avea, atunci, 22 de ani şi era student la medicină, în Timişoara. A impresionat publicul în special prin modestie, bun simţ şi prin charisma sa. Cei mai mulţi dintre noi îşi amintesc, probabil, tunsoarea sa british şi felul în care spunea „Oh, Doamne!”. Faima câştigată odată cu Big Brother nu a fost un ţel pentru Soso. A preferat să-şi continue studiile şi să-şi urmeze propriile vise.
Astăzi, lucrează ca specialist în medicină internă în Germania, într-un spital din Dusseldorf. Călătoreşte mult, este extrem de pasionat de arta contemporană şi de modă şi caută fericirea în lucrurile simple, cele care contează de fapt cel mai mult. „Soso” a fost invitatul emisiunii „Ultraviolet” de la Digi24 și i-a acordat un interviu - primul după 15 ani - chiar colegei lui de platou din 2003, Alida Mocanu, în prezent jurnalist Digi24.
Alida: Ai călătorit foarte, foarte mult prin toată lumea în ultimii ani de când te-ai mutat în Germania. Ce ar trebui să ştim noi despre felul în care te-a schimbat pe tine toată aventura asta în jurul lumii?
Sorin Fişteag (Soso): Nu am călătorit suficient cât mi-aş fi dorit să călătoresc şi cât voi mai călători în continuare. E într-adevăr marea mea pasiune şi faptul că locuiesc în Germania într-o zonă cu foarte multe aeroporturi mari îmi facilitează hobby-ul ăsta, pentru că am zboruri directe peste tot pe glob. Mie îmi place foarte mult ca, în excursiile pe care le fac, să simt că pentru o săptămână, două-trei săptămâni, cât timp am, locuiesc în locul respectiv. Îmi place foarte mult să mă trezesc dimineaţa să mă duc să caut o cafenea, unde localnicii îşi iau micul dejun şi îşi mănâncă croissantul sau, mă rog, în funcţie de local, să oprim pe străzi fără să citesc nu ştiu ce ghiduri, nu ştiu ce indicaţii neapărat. Bine, mă mai opresc, într-adevăr, pe google, să văd cele mai importante 10 locaţii care trebuie văzute în orice oraş. Asta este foarte practic. Întotdeauna am câteva ţinte foarte clare: muzeul de artă contemporană, dacă există acolo.
Alida: În Islanda? Cum e? Ştiu că este una dintre destinaţiile tale preferate...
Soso: Toată ţara e un muzeu. E o senzaţie ca şi cum mergi pe altă planetă care e locuită tot de oameni. E absolut incredibilă. Peisajele sunt senzaţionale. Am făcut tot turul Islandei, tot cercul mare. E o ţară incredibilă. Şi Reykjavik, oraşul. Oamenii sunt extrem de calzi.
Alida: Pasiunea pentru Islanda are vreo legătură cu faptul că mereu ţi-a plăcut Bjork?
Soso: Nu ştiu dacă aş putea să fiu foarte obiectiv la chestia asta. Probabil că aşa a început interesul meu pentru Islanda, şi prin Bjork. Îmi place de când mă ştiu şi am văzut-o şi de câteva ori în concert, inclusiv anul trecut în Finlanda. A fost superb şi mi-a deschis interesul pentru naţiunea asta. E incredibilă. Acum, sunt pe punctul să încep să învăţ limba islandeză. Din păcate, nu există cursuri pe acolo în zona în care stau. Mi-am cumpărat un curs cu 5 cărţi şi vreau să mă apuc de el când am timp. Din păcate, timpul e o mare problemă.
Călătoriile te fac să apreciezi ceea ce ai acasă
Un om deştept al zilelor noastre ştie ce înseamnă un stil de viaţă corect: contează familia, prietenii şi să călătoreşti în întreaga lume. Iar diversitatea schimbă un om. În bine. Când stai de vorbă cu Soso, îţi dai seama cât de important este un sentiment adesea ignorat: recunoştinţa. A învăţat despre ea TOCMAI călătorind şi cunoscând culturi diferite.
Alida: Ai călătorit enorm. Ce ţi-a rămas în minte? În primul rând că diversitatea culturală te schimbă ca om. Imposibil să nu te schimbe. Pe tine cum te-a marcat?
Soso: În primul rând, te face să apreciezi ceea ce ai acasă şi să îţi vezi viaţa ta cu alţi ochi pentru că sunt, de exemplu, în Japonia, oameni care lucrează mult mai mult decât tine. Indiferent cine eşti tu în Europa. Pentru că acolo ai doar două săptămâni de concediu plătit pe an. Adică e un standard absolut normal. Oamenii muncesc extrem de mult. Vezi noaptea la ora 1 lângă hotelul tău oameni care caută ceva de mâncat, merg acasă şi dorm. E complet altă cultură decât în Europa. Şi îţi dai seama cât de norocos eşti că trăieşti pe continent european. Cel puţin pentru mine astea au fost cele mai mari revelaţii. Înveţi să apreciezi ceea ce ai. De multe ori uităm. Inclusiv în România, indiferent unde stai. Avem o viaţă frumoasă în Europa. Ar trebui să ne bucurăm mult mai mult de ea şi să vedem partea pozitivă a lucrurilor, mai mult decât cea negativă.
În prezent, în Germania, Soso face un al doilea rezidenţiat pentru specializarea pneumologie. Munceşte mult, dar merită, spune acesta. Ce contează, de fapt, este să ştii cum să alegi lucrurile care îţi fac bine, care te împlinesc, nu doar pe termen scurt.
Pe salariul de medic de atunci, ar fi însemnat ca mama să mă țină încă 10 ani de zile
Alida: Tu, acum, eşti specialist în medicină internă în Germania. Cum a început drumul ăsta către Germania? Ai studiat medicina la Timişoara. Apoi?
Soso: Imediat după ce am terminat facultatea în 2006, am lucrat 4 ani în domeniul farmaceutic în România. Mi s-a propus la un moment dat să fiu promovat. Nu eram foarte sigur dacă e într-adevăr ceea ce îmi doresc. Plus că de când am început medicina am început-o din pasiune. Chiar mi-am dorit întotdeauna să fac medicină. Sunt două lucruri despre care ţin minte clar că mi-am dorit să fiu: unul este vatman, când s-au băgat tramvaiele în Reşiţa pentru prima dată. Eram atât de fascinat de ele şi mi-au păcut foarte mult. Iar al doilea, medic. Şi atât. Eu nu am avut niciodată în viaţă altă tentaţie profesională, ca să zic aşa. În domeniul farmaceutic, însă, mi-a lipsit chestia asta: contactul cu pacienţii, munca de medic în sine. România, pe atunci, nu îmi oferea condiţiile care să îmi fi dat mie posibilitatea să devin medic. Adică pe salariul care era pe atunci ar fi însemnat ca părinţii mei, ca mama mea să mă ţină în continuare pentru încă 10 ani de zile. Ar fi fost imposibil pentru mine. De asta am mers în domeniul farmaceutic. Ştiam că am un salariu decent. Şi, după aceea, când presiunea a devenit prea mare, am zis: „Ok, trebuie să încerc să fac ceva, pentru meseria asta am învăţat, pentru asta m-am pregătit”.
Am hotărât să fac pasul ăsta. Iniţial ca intenţie de încercare. Am zis: vreau să încerc să văd cum e. Poate nu este deloc cazul meu şi nu o să mă acomodez. Nu o să îmi fie bine deloc. Dar ştiu că oricând mă pot întoarce înapoi în ţară cu experienţa asta pe care o am. Îmi făcusem practic un fel de plan B.
În Germania, m-am acomodat extrem de bine. Limba, obiceiurile, m-am obişnuit repede cu ele. Este, într-adevăr, un şoc cultural cum se zice. E o diferenţă foarte mare, pentru că germanii sunt foarte organizaţi. Există o structură, există un plan, există un standard pentru absolut orice. Există un standard pentru cât de albastră are voie să fie această masă, da? Sau pentru cât de puternică are voie să fie lumina ca să nu fie dăunătoare ochilor. Totul este calculat perfect acolo. Pentru absolut orice. Asta se întâmpla în 2011.
Sistemul medical german ar trebui luat ca etalon
Alida: Ce ţi se pare realmente esenţial în sistemul medical german, cel în care tu lucrezi acum? Ce ar trebui să preluăm şi noi, aici, în România?
Soso: Orice persoană care stă pe teritoriul Germaniei e obligată să fie asigurată medical. Prin urmare, se strâng foarte multe fonduri în sistem. Prin urmare, orice pacient, indiferent cum e asigurat, dacă e asigurat privat sau asigurat la stat, beneficiază de orice tratament există pe glob, la cel mai înalt nivel al medicinei actuale. E un sistem care funcţionează extrem de bine. Sunt probleme şi acolo, dar mi se pare că e un sistem care trebuie luat ca exemplu de toată lumea, poate chiar inclusiv de România, dacă mi se permite critica asta. Ca un fel de etalon, pentru că sistemul medical din România trebuie încă să se organizeze. Sunt probleme extrem de mari. Ar trebui să se găsească un etalon, un model care trebuie urmat şi care s-a dovedit a fi eficient. Adică, acolo, casele de asigurări sunt pe profituri de miliarde de euro. Sunt inclusiv reduceri la preţul asigurării. Sunt asiguratori care reduc preţul pentru asiguraţi. E un sistem extraordinar. Orice pacient, indiferent că a fost miner sau preşedintele Germaniei, benefciază de acelaşi tratament. E satisfăcător şi pentru tine ca medic, profesional, când ştii clar că nu ai niciun fel de limită pentru pacienţii tăi. Tot ce ai nevoie este să fii un bun profesionist, adică trebuie să ştii exact ce faci şi să ştii foarte clar regulile, pentru că sunt reguli standard de procedură pentru orice boală, orice operaţie. Şi atâta timp cât te ţii de regulile astea, nu are cum să îţi fie frică de orice.
Mulți ar fi foarte nefericiți dacă s-ar muta în Germania
Alida: Este foarte uşor să spui că ai un stil de viaţă mai bun decât în România pentru că trăieşti în Germania. Dar, până la urmă, stilul de viaţă este o opţiune personală. Fiecare alege cum să îşi construiască un stil de viaţă. Care este stilul tău de viaţă?
Soso: Sunt fan al lucrurilor frumoase. Sunt fan al artei. Sunt fan al statuilor din mijlocul intersecţiei. Sunt fan al expoziţiilor care vin o singură dată într-o viaţă în oraşul tău şi apuci să vezi nişte tablouri, nişte scuplturi, pentru care altfel ar trebui să traversezi jumătate de planetă ca să le vezi. Sunt fan al artei contemporane. Sunt fan al muzicii bune. Sunt fan al multor forme de artă. De aceea, pentru mine, în vestul Europei, mai ales în zona în care stau, cu o densitate foarte mare de populaţie şi de evenimente culturale de tot felul, pentru mine, este ceea ce îmi oferă mie o calitate extraordinar de bună a vieţii. Exact cum ai spus, standardul ăsta este pentru absolut fiecare, dar fiecare trebuie să şi-l adapteze şi trebuie să ştie exact ce i se potriveşte, ce alegeri face. Sunt convins că foarte mulţi ar fi foarte nefericiţi dacă s-ar muta în Germania. Cunosc colegi care nu s-au adaptat deloc şi s-au întors, după 1 an, 2-3 ani de stat în Germania, s-au întors în România. Pentru mine a fost o şansă. Suntem prima generaţie, cred, care se poate muta prin aplicaţia unui CV în vestul Europei şi avem exact aceleaşi şanse şi aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean al UE şi e o şansă care pentru mine a funcţionat.
Pasiune pentru modă
Una dintre pasiunile lui Soso este moda. În perioada Big Brother, stilul său vestimentar, dar şi tunsoarea, aminteau de Liam Gallagher, solistul trupei Oasis, al cărui fan era. Astăzi, cea care l-a cucerit 100% este Vivienne Westood, celebrul designer britanic. Principiile modei sustenabile sunt foarte importante, spune Soso. Este şi unul dintre motivele pentru care anul trecut, acesta a achiziţionat un palton marca Vivienne Westood dintr-o colecţie cu mesaj cât se poate de clar: nu mai picaţi în capcana ...fast fashion!
Alida: Ai o afinitate pentru Vivienne Westwood, care nu este doar un designer vestimentar, este un personaj cu totul, cu lucrurile pentru care militează etc. De ce tocmai Vivienne Westwood?
Soso: De ce Vivienne Westwood? Interesul meu pentru ea a început într-un magazinaş micuţ, Antwerp, în Belgia, în care am intrat pentru că ploua. Era în drumul nostru spre hotel. Am dat de o doamnă care vorbea franceza. Ne-a întrebat, aşa, discret, dacă în mod excepţional vorbim un pic de franceză? Da, da. Şi mi-a arătat aşa un colţ: uite, colţul ăsta este cu 75% reducere şi eram: Ok...? Asta se întâmpla acum câţiva ani. Atunci m-am îndrăgostit şi mi-am cumpărat primele lucruri de la ea şi am început să mă interesez mai mult despre filosofia ei. Într-adevăr, e o personalitate incredibilă. E o luptătoare împotriva capitalismului excesiv şi a risipei. Are o filosofie de promovare a afacerii ei foarte ecologică. Încearcă, pe cât mai mult posibil, să ţină toată afacerea în frâu, în aşa fel încât să nu se dezvolte prea rapid, în aşa fel încât să nu fie nevoită să facă compromisuri care ar dăuna mediului mai mult decât oricum o face. În fond, industria modei e al doilea cel mai mare poluator de pe glob. Iar Vivienne Westood luptă împotriva curentului de fast fashion, în care toată lumea trebuie să îşi cumpere cât mai multe haine. Dar, dacă fiecare dintre noi îşi deschide dulapul, găseşte o grămadă de chestii pe care nu le mai porţi, pe care poate nu le-ai purtat nicodată, cu eticheta pe ele. Este absurd, nu? Iar Vivienne Westwood luptă foarte mult tocmai pentru chestia asta: „buy less, choose well, make it last!”. Adică: cumpără mai puţin, cumpără cu cap, economiseşte ca să cumperi ceva ce merită şi ai grijă de lucrul respectiv. Îl porţi cu respect, îl porţi cum trebuie, îl porţi la ocaziile la care se potriveşte, da?
Alida: Tu chiar ai o piesă din ultima ei colecţie din 2019, cea de la Londra, cea în care vorbeşte despre consumerismul ăsta galopant, de care nu mai scăpăm. Suntem blocaţi în consumerism. Iar tu ai cumpărat un palton marca Vivienne Westood care tocmai despre asta vorbeşte...
Soso: E un palton pe care l-a făcut pentru colecţia de anul trecut. Toamnă iarnă 2018-2019 şi pe care acum, când a fost prezentarea pentru toamnă iarnă 2019-2020, l-a prezentat din nou. A ieşit un model cu el în mijlocul scenei şi a zis aşa: acest palton este din colecţia de anul trecut. Este un palton foarte frumos. Îmi place foarte mult şi merită purtat în continuare, pentru că este un model clasic. Nimeni nu a făcut aşa ceva până acum. Adică prezint în colecţia nouă o piesă vestimentară din colecţia veche. Vivienne Westood are o filosofie care mie personal mi se pare foarte interesantă şi rezonează cu spiritul meu ecologic.
Nu mi-am dorit celebritatea. Mi-a adus minusuri
16 ani au trecut de la Fratele cel Mare, emisiunea care a ţinut milioane de români în faţa televizoarelor, timp de 112 zile. Soso este neschimbat. Isteţ, cu un umor aparte şi la fel de modest în felul în care se raportează la ideea de celebritate.
Alida: Nu am cum să nu te întreb despre Big Brother, nu? Îţi mai aminteşti ultima zi? Cea în care ai ieşit din Casa Big Brother. S-au schimbat multe în viaţa ta...
Soso: Ideea e că brusc te trezeşti: „ok, ce fac cu studiul, ce fac cu facultatea?” Mă rog, te trezeşti că eşti super cunoscut de toţi, super faimos. Cum e în ziua de azi, când toată lumea se luptă să aibă cât mai mulţi followerşi pe Instagram sau aşa. Pe vremea aia nu exista Instagram. Exista Big Brother. Poate de aia am şi câştigat, pentru că nu mi-am dorit niciodată chestia asta. Ăsta e primul interviu pe care îl dau de 15 ani încoace. Nu mi-am dorit niciodată celebritatea. Nu îmi aducea niciun fel de plus. Ba chiar mi-a adus multe minusuri. A trebuit să refac un an la medicină. Ideea este că am cochetat cu ideea, din moment ce aveam capitalul ăsta de imagine. Dar nu am simţit că e pentru mine. Nu am simţit că e ceea ce vreau să fac până la adânci bătrâneţi. E o muncă foarte dificilă. Se pare că necesită extrem de multe sacrificii pe care nu am fost dispus să le fac pe atunci. Nu aş fi nici acum. Mai ales viaţa personală, pentru mine, contează foarte mult să am o viaţă privată care să fie doar a mea şi să nu fie expusă public. Pentru mine, importante sunt lucrurile simple, gen să mergi să mănânci la un restaurant fără ca cineva să vină să facă selfie-uri cu tine. Am trecut prin toate fazele posibile şi mă bucur că am o viaţă normală acum.
Alida: Dacă te întreb acum 1- 2- 3 momente pe care ţi le aminteşti de de la Big Brother?
Soso: Unul ar fi săptămâna în care am avut sarcina cu armata. A fost extrem de strictă. Doi: îmi aduc aminte când dansam cu Vio pe Coldplay şi îmi mai aduc aminte cafelele cu tine pe terasă, acolo în grădină. Sunt foarte multe amintiri plăcute. A fost o experienţă foarte interesantă pe care nu mulţi o au. Şi am învăţat multe şi cred că am profitat fix cum am vrut eu să profit de ea şi sunt mulţumit de cum au decurs lucrurile.
Riscăm să fim o generație care nu are pensie
Alida: Cum vezi tu generaţia celor numiţi millenials, cu tot cu reperele lor culturale? Dar şi cu stresul de rigoare, cu găsirea unui echilibru între dorinţa de a reuşi în carieră şi...o viaţă personală?
Soso: Devine din ce în ce mai greu să îţi găseşti un echilibru. Noi am fost generaţia de sacrificiu. Pentru noi era clar: trebuia să lupţi extrem de mult, trebuia să munceşti enorm şi să înveţi cât mai mult şi să absorbi cât mai mult şi să sari pe orice oportunitate prinzi, ca, la un moment dat, să se creeze un drum de la sine şi să ajungi undeva. Acum, toate oportunităţile sunt deschise, pentru oricine are 18 ani poate să lucreze oriunde în UE fără niciun fel de limitări. E foarte important să te gândeşti de tânăr că, la un moment dat, vei fi bătrân şi că vei avea o pensie. Din ce am observat când mai vin în România şi contactul pe care îl mai am cu România, sunt foarte mulţi tineri care trăiesc momentul şi zic: „lasă, îmi e bine acum, ce o să fie peste 20 de ani mai vedem”. Nu, nu e bine aşa, eu cred că ar trebui să te gândeşti şi la asta la vârsta potrivită. Pentru că altfel riscăm să fim o generaţie care nu are pensie şi să fim o generaţie care e condamnată la sărăcie, deşi a muncit o viaţă întreagă şi a trecut prin tranziţia prin care a trecut. Dar, per ansamblu, millenials cred că se descurcă bine. Cred că e o generaţie care ştie ce face, are încredere în sine, ştie ce şansă i se oferă, o generaţie care ştie exact ce oportunităţi i se oferă, face bani de pe instgram, face bani din absolut orice şi e perfect pentru că asta îţi oferă şi experienţă şi oportunităţi. Şi cred că millenials nu au nevoie de sfatul generaţiei noastre, ci invers.
REPORTER: ALIDA MOCANU
IMAGINE: GABRIEL NECŞULESCU
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
