Lecţie juridică pe scurt pentru participanţii la Electric Castle şi Untold: Noi nu iertăm, nu suntem preoți...

Data actualizării: Data publicării:
electric castle

Judecătorul Cristi Danileţ atrage atenţia pe Facebook asupra riscului la care participanţii la festivalurile  Electric Castle şi Untold se expun dacă sunt implicaţi în fapte de trafic de droguri.

electric castle
FOTO Facebook Electric Castle

Judecătorul explică în termeni pe înţelesul tuturor care sunt implicaţiile juridice ale acestor fapte.

El enumeră etapele neplăcute prin care ar trece cei care ar ajunge să cumpere, să vândă sau să deţină etnobotanice sau droguri.

„Te pregătești de Electric Castle și apoi de Untold? Și noi, oamenii legii!

Să iți spun mai întâi ce ai tu: ai posibilitatea de a decide să cumperi, să vinzi, să dăruiești, să deții etnobotanice și/sau droguri. După cum ai posibilitatea să nu faci nimic din toate astea și să fii liber să te distrezi.

Să îți spun acum ce avem noi: avem paznici, polițiști, jandarmi care sunt pregătiți să te descopere. Avem colaboratori și informatori printre cei care participă la astfel de evenimente. Avem câini dresați sâ identifice substanțe nelegale. Avem forțe speciale și magistrați specializați în astfel de cauze.

Să îți spun apoi ce urmează să se întâmple: când ești descoperit manipulând astfel de substanțe, imediat ești ridicat, dus la poliție, se anunță avocatul și ești audiat. In 24 de ore se decide dacă ești arestat preventiv. Se fac analize la substanțele găsite, se fac percheziții acasă la tine, sunt audiați martori.

Să îți spun cum se termină totul: la cazurile mai simple se fac acorduri cu procurorii și scapi poate cu amenda penală, poate cu închisoare cu suspendare, dar sigur cu muncă gratuită în folosul comunității: o să mături gunoaiele din oraș fiind supravegheat de cineva de la Primărie sau poate vei curăța geamurile și wc-urile de la tribunal sau vreo altă instituție.

La cazurile complexe procurorii fac rechizitorii, după care judecătorii te citează la ei, apoi te audiază în sala de judecată cu publicul de față, dau pedeapsa dacă ești găsit vinovat, hotărârea se publică pe net, după care se întocmește cazierul. Cel aflat la prima întâlnire cu judecătorul, dacă recunoaște fapta și a manipulat o mică cantitate de substanțe nelegale poate spera să primească închisoarea doar cu suspendare. Însă, ceilalți riscă să ajungă în penitenciar pentru câțiva ani.

Așadar, ascultă pe cineva care soluționează anual zeci de cazuri cu tineri prinși cu droguri și etnobotanice asupra lor, ori în mașină sau în casă, chiar pentru consum propriu: eu zic că la festivaluri de acest gen e mai bine să asculți muzică, să te distrezi cu prietenii și să ajungi cu bine acasă, iar la anul să o iei de la capăt. Bucură-te că nu ne vom vedea și nu îți fă tu griji pentru mine căci sigur nu voi rămâne șomer! Dar dacă vrei să riști a nu-ți mai vedea câțiva ani părinții, iubitul/-a și prietenii, doar gândește-te la faptul că eu și colegii mei avem un job pe care ni-l vom face indiferent al cui ești, ce vârstă ai și cât vei plânge în fața noastră! Noi nu iertăm, căci nu suntem preoți...”, scrie Cristi Danileţ pe pagina sa de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri