Localul unde nu plătești consumația, ci timpul

Data publicării:
anticafenea 1

Bucureştenii se pot bucura de un concept unic in România. Singurul loc din ţară unde pe nota de plată găsesc orele petrecute, nu şi consumaţia. Un loc unde pot lucra, sta la poveşti cu prietenii sau pur şi simplu citi o carte.

"Avem cărţi de filosofie, de introducere în filosofie. Ştiinţe sociale, istorie, literatură şi chiar şi ştiinţă. Lucruri care pot fi la îndemână pentru mai multe persoane, nu doar pentru studenţi, profesori, cadre didactice." spune Victor Alexa, manager de achiziții

Pentru a creea o atmosferă primitoare, unde oamenii să se poată simţi ca acasă a fost nevoie, însă, şi de câteva reguli.

"Am decis să interzicem alcoolul de orice fel şi fumatul pentru că tot suntem anticafenea. Am zis să fim anti- obiceiuri nocive şi fără jocurile de noroc, fără vorbit urât, dar lucrurile astea se înţeleg de la sine. Odată ce intri îţi dai seama ce nu trebuie să faci." spune Ștefania Opria, cea care se ocupă de relațiile cu publicul.

Cu toate astea, au existat şi cazuri în care clienţi nu au înţeles exact ce înseamnă conceptul de anticafenea.

"Avem ceai, dar nu suntem ceainărie şi ni s-a întâmplat să primim comenzi, deşi aici fiecare îşi face singur. Am făcut lucrurile atât de simple încât să-ţi poţi face singur un ceai, să ţi le pui apoi în maşina de spălat vase. Să nu ai nevoie absolut deloc de noi. Chiar şi parolele de la wi-fi sunt peste tot. Se întâmplă la vină lumea să ne comande lucruri, insistă să fumeze pentru că afară e frig." spune Ștefania Opria, cea care se ocupă de relațiile cu publicul.

Cei mai mulţi dintre clienţi au preferat, însă, să respecte politica localului. Mai ales că nota de plată se opreşte la cinci ore. Timpul petrecut după acest interval este din partea casei.

Conceptul de „anticafenea" a apărut, în 2011, în Rusia şi s-a răspândit ulterior şi în Germania, Franţa şi Italia, unde se bucură şi acum de un real succes.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Imagini rare cu Sting și Trudie, cea care îi e soție de 33 de ani. Clipul a devenit viral: „Meniți să fiți...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
PSD anunță bani mai mulți la pensie și anularea CASS. „Altfel plecăm de la guvernare”. Când se va întâmpla?
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online