Scarlett Johansson este actriţa ale cărei filme au generat cele mai mari încasări din toate timpurile

Data publicării:
scarlett

Foto: Facebook

Filmele vedetei americane au generat împreună încasări de 3,3 miliarde de dolari în box office-ul nord-american, graţie cărora Scarlett Johansson ocupă locul al 10-lea în clasamentul general al actorilor şi actriţelor de la Hollywood, potrivit boxofficemojo.com. 

Deşi este cea mai tânără din Top 10, Scarlett Johansson este actriţa cel mai bine plasată şi a fost depăşită doar de Harrison Ford, Samuel L. Jackson, Morgan Freeman, Tom Hanks, Robert Downey Jr., Eddie Murphy, Tom Cruise, Michael Caine şi Johnny Depp. 

Următoarele actriţe din clasamentul general sunt Cameron Diaz, pe locul al 19-lea, Helena Bonham Carter, pe locul al 26-lea, Cate Blanchett, pe locul al 29-lea, Julia Roberts, pe locul al 30-lea, Elizabeth Banks, pe locul al 31-lea, Emma Watson, pe locul al 32-lea, şi Anne Hathaway pe locul al 50-lea.

Scarlett Johansson a interpretat personajul Natasha Romanoff - supranumită şi ”Văduva neagră” - în cinci Marvel: ””Iron Man - Omul de oţel 2” (2010), ”Răzbunătorii/ The Avengers” (2012), ”Căpitanul America: Războinicul iernii” (2014), ”Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron” (2015) şi ”Căpitanul America: Război civil” (2016). În 2016, a asigurat şi vocea pitonului Kaa din filmul ”Cartea Junglei” şi a jucat în comedia ”Ave, Cezar!”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri