Vietnam. Dinamismul Asiei și grația Parisului într-o singură detinație

Data publicării:
Hanoi

Dacă mergem la Hanoi, Vietnam, şi facem un tur al fostei închisori Hoa Lo vom descoperi un muzeu unde sunt expuse mărturii ale luptei vietnamezilor împotriva colonizării franceze, dar și altele ale istoriei recente a ţării: putem vedea aici uniforma fostului deţinut american, pilotul John McCain, contracandidat al lui Barak Obama la preşedinţia Statelor Unite în campania din 2008.

De peste o mie de ani, Hanoi este capitala Vietnamului, în ciuda numeroaselor invazii, ocupaţii, retrocedări şi schimbări de nume. Timp de câteva decenii a avut un rival, Saigon, capitala Vietnamului de Nord, dar în 1976 ţara a fost reunificată, iar Hanoi şi-a reintrat în drepturi. Din perioda războaielor s-au păstrat în condiţii bune numeroase clădiri. Închisoarea Hoa Lo, mai cunoscuta ca Hanoi Hilton, a fost locul unde au fost ţinuţi prizonierii americani în cursul razboiului din anii '60. Eroului național Ho Shi Min i-au fost dedicate multe muzee, cel mai important este chiar mausoleul în care a fost înmormântat. Pe langa acesta, exista un muzeu şi un vestigiu Ho Shi Min, dar şi un muzeu al revoluţiei vietnameze.

Dacă ne plictisim de memoriile revoluţionare, putem merge să mâncăm. Recomandăm delicioasele Pho Ga şi Pho Bo, supa de pui şi supa de vacă cu tăiţei. Aceste mâncăruri, dar şi multe altele de peşte, pot fi găsite în sutele, dacă nu miile de restaurante din Hanoi, plus la chioşcurile şi bufetele aflate la tot pasul.

Turiştii mai îndrăzneţi se pot delecta cu mâncăruri din şarpe cobra sau cu delicatesele locale din carne de câine. Din Hanoi se fac excursii în nordul ţării, printre sate pitoreşti şi văi cu o natură care îți taie respiraţia.

Şoselele sunt în bună stare şi să călătoreşti sute de kilometri într-o singură zi este ceva obişnuit. Merită văzut golful Ha Long, zona munţilor Sapa şi regiunea Cao Bang din apropierea graniţei cu China, unde este şi o cascadă spectaculoasă.

Costurile minime pentru o călătorie la Hanoi sunt:

Bilet de avion - 840- 1400 euro

Cameră la hotel - 20 -150 euro

Masa pentru două persoane - 15 euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri