Sari la conținut

Filmul care l-a făcut pe Guillermo del Toro să plângă

Actorii Willem Dafoe, Gary Oldman, Saoirse Ronan şi Allison Janney şi regizorul Guillermo del Toro au vorbit, între alţii, despre filmele care i-au făcut recent să plângă. Între ele se numără „Shape of Water”, „Una mujer fantástica”, „Call Me by Your Name”, dar şi un thriller sud-coreean cu zombie, scrie News.ro.

90th Annual Academy Awards - Red Carpet

Foto: Gulliver/Getty Images

Saoirse Ronan a declarat pentru Variety, că a plâns la finalul „The Shape of Water”, regizat de Del Toro şi premiat cu Oscar pentru „cel mai bun film”. „A fost primul film dintre cele nominalizate pe care l-am văzut şi mi-a plăcut foarte mult”.

De cealaltă parte, regizorul Guillermo del Toro a spus: „Plâng la cele mai neaşteptate filme. Am plâns la un film cu zombie, numit «Train to Busan». Este un film coreean, iar finalul este incredibil de emoţionant şi melodramatic”.

Pe Gary Oldman l-a emoţionat Frances McDomand în „Three Billboards outside Ebbing, Missouri”. Felul în care ea a interpretat pierderea suferită şi frustrarea l-a impresionat pe actorul premiat cu Oscar.

O scenă din „Three Billboards” a rămas şi în memoria actriţei Laurie Metcalf din „Lady Bird”: „Când ea se vorbeşte cu căprioara şi îi spune: «Ştiu că nu eşti ea, dar mulţumesc că ai venit»”.

La rândul ei, Metcalf l-a impresionat pe Virgil Williams, scenaristul „Mudbound”, film nominalizat la la multe categorii ale Oscarurilor de anul acesta. 

Laureatul categoriei „cel mai bun film într-o limbă străină”, lungmetrajul chilian „Una mujer fantástica”, a fost emoţionant pentru Willem Dafoe, nominalizat la ediţia de anul acesta pentru rolul secundar din „Florida Project”.

Regizorul filmului, Sebastian Lelio, a mărturisit că a „plâns ca un copil” vizionând „Call Me by Your Name”. „Cred că am plâns vreo 40 de minute fără oprire, la final. Nu am mai plâns aşa de la «Kramer vs Kramer»”.

Actriţele Saoirse Ronan şi Allison Janney, aceasta din urmă premiată cu Oscar pentru rolul secundar din „I, Tonya”, au povestit cât de mult au fost mişcate de filmul lui Luca Guadagnino.

Regizorul italian a „plâns ca un miel” urmărind „The Big Sick”: „Este un film atât de frumos, care atinge într-un fel foarte delicat puncte exacte ale vieţii cotidiene”. Lui i s-a alăturat Sam Rockwell, premiat pentru rolul secundar din „Three Billboards”. 

Etichete: filme oscar , filme guillermo del toro , filme gary oldman , film the shape of water , film train to busan , film three billboards outside ebbing missouri , film call me by your name

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale