„Fotbal infinit”, filmul lui Corneliu Porumboiu despre românul care a inventat un sport nou
În 2014, Corneliu Porumboiu prezenta la Berlin „Al doilea joc", un film-eseu în care regizorul, împreună cu tatăl său, arbitrul Adrian Porumboiu, comentează derby-ul Dinamo - Steaua din 3 decembrie 1988. Acum, Corneliu Porumboiu se întoarce la Berlin tot în secțiunea „Forum”, tot cu un documentar și tot despre fotbal: „Fotbal infinit”.
„Fotbal infinit” este un film despre un prieten de-al meu care a schimbat regulile fotbalului și a ajuns la un sport nou. Este un proiect de-al lui la care lucrează de mai bine de 10 ani”, spune Corneliu Porumboiu într-un interviu acordat emisiunii „Ca-n filme” de la Digi24.
În „Fotbal infinit”, un film făcut cu fonduri proprii, există o zonă autobiografică. Fratele lui Laurențiu, personajul principal, este un foarte bun prieten din copilărie al lui Corneliu Porumboiu. De la el a a aflat că Laurențiu lucra de 10 ani la sportul acesta nou și l-a atras subiectul. „Cum să schimbe regulile?! Cam asta a fost reacția”, spune Porumboiu. O primă decizie, de natură tehnică mai mult, a fost de a se include pe sine ca personaj și de a filma, între altele, în apartamentul tatălui prietenului său. A fost și o reîntâlnire cu copilăria. Nu avea un scenariu prestabilit, ci doar niște momente și niște teme pe care voia să le asculte cu Laurențiu în anumite spații. Unele scene au fost reluate, o altă scenă a fost filmată după câteva luni, pentru că și-a dat seama că nu a pus întrebarea potrivită. A ieșit un film care se înscrie între documentar și eseu, spune Corneliu Porumboiu.
„M-a interesat mai degrabă povestea din spate, de ce a făcut asta, când i-a venit ideea, de când lucrează la ea și am hotărât, cu o echipa mică, să filmez despre subiectul asta”, a povestit regizorul Corneliu Porumboiu.
Regizorul consideră importantă participarea la festivalul de la Berlin. „În ziua de azi foarte greu ajungi să fii distribuit în străinătate. Iar un festival e important pentru că este un prim pas în care ești expus, ai mai multe șanse ca filmul respectiv să fie achiziționat de distribuitori pentru alte teritorii, alte festivaluri, e foarte important mai ales pentru un film ca ăsta e foarte bine”, spune Corneliu Porumboiu.
„Pentru mine, fiecare film pe care îl fac în momentul respectiv consider că e cel mai important film. Nu-mi place să compar un film ca ăsta cu unul de ficțiune, pentru mine toate sunt la fel de importante și ultimul este cel mai bun”, a declarat regizorul.
Filmul a fost deja remarcat, de altfel. Cotidianul The Guardian îi dedică o cronică notând „viziunea ciudată a unui om pentru un frumos sport”. O accidentare îl transformă pe un fotbalist inteligent într-unul care visează la un teren octogonal, explică publicația, menționând că documentarul lui Porumboiu aduce în prim-plan un portret neobișnuit. Laurențiu Ginghină a suferit accidentarea în epoca lui Ceaușescu, dar și-a dezvoltat teoria în anii 1990. El însuși și fotbalul lui infinit ar putea să fie imaginea satirică și dezolantă a României înseși, împleticindu-se, dar sperând în mai bine. „Fotbal infinit” este o experiență sobră de 70 de minute, însă idealismul excentric al lui Laurențiu Ginghină îți rămâne în minte, scrie The Guardian.
„Moștenirea” Porumboiu
„Tatăl meu a fost arbitru de fotbal. Eu am jucat fotbal în copilărie și adolescență. Îmi place foarte mult sportul ăsta. Fotbalul pentru mine e o parte din copilăria mea, e o parte din adolescența mea și dacă stau bine și mă gândesc, felul în care am ajuns astăzi se datorează în mare măsură și fotbalului. Începând de la antrenamente, începând de la oamenii pe care i-am cunoscut, continuând cu jocul în sine. E un sport care îmi place și care mă interesează. Evident, interesându-te un domeniu, ajungi să te întrebi în timp despre lucruri din spate, de ce așa, când a fost, de ce regulile astea și așa mai departe”, a explicat regizorul de ce a ales tot fotbalul ca subiect pentru al doilea său documentar inclus anul acesta pe agenda Festivalului de film de la Berlin.
„Pe mine foarte mult mă interesează și sub aspectul ăsta, al regulilor, al legilor. Ambele filme, și Fotbal infinit, și Al doilea joc, au în centru mai degrabă o temă a libertății. Sau cum te raportezi la libertate versus lege sau reguli. Dacă în Al doilea joc în discuția cu taică-meu vorbim despre spiritul jocului și despre legea avantajului, care cumva ține de un soi de liber arbitru, aici, în Fotbal infinit, este cu totul altă postură. A cuiva care a ieșit din toate regulile astea și-le a rescris în maniera lui. Deci mă interesează raportul ăsta al libertății individuale vs libertate în raport cu niște reguli, cu niște legi”, spune Corneliu Porumboiu în interviul acordat Digi24.
Vorbind despre „moștenirea” pe care i-a lăsat-o tatăl său, Corneliu Porumboiu a povestit că a ajuns cumva să fie și el arbitru în fața televizorului. „A doua zi la școală mă întrebau colegii ce părere ai, a fost sau nu offside a fost sau nu penalty? Taică-tu a greșit sau nu a greșit? Discuții din astea de post factum . Eu meciurile alea nu le priveam ca un spectator obișnuit. Pentru mine era un anumit tip de tensiune, vorbim de o anumită epocă, vorbim de un anumit tip de presiune a unui arbitru și așa mai departe. Dincolo de joc în sine, fotbalul făcea parte din viața mea mai mult decât al unui suporter obișnuit sau a altcuiva care nu avea legături directe. Vacanțele uneori le petreceam cu tatăl meu care își făcea pregătirea pentru sezonul următor. Mergeam la meciuri împreună cu el. Am trăit cumva lângă tot ce înseamnă jocul ăsta”, a explicat Corneliu Porumboiu.
Ce spune filmul ăsta unui public oarecare? Și publicului românesc, el fiind un film cu un anume subiect?
„Cred că spune foarte multe. Dacă îl vezi cumva...fotbalul până la urmă este un sport pe care toată lumea îl știe, poate mai mult decât un sport e un limbaj , cine l-ar vedea... nu ai nevoie de cuvinte să-l descifrezi. Și un copil din India l-ar recunoaște, și unul din România, și unul din SUA. E un limbaj în sine, are codurile lui. Dup-aia e vorba și despre Laurențiu, aspirații, ce, cum. Sunt foarte multe lucruri universale în povestea asta. Sunt momente în interviu în care el dă niște repere care sunt identificabile pentru România, adică a vrut să plece în State...Este un anumit tip de privire a cuiva asupra unei situații politice, dacă te uiți. Și privirea lui este una destul de clară. Este o privire destul de precisă, după aia, OK, visul american îl avem în toate filmele până la urmă și oamenii se duc la cinema pentru asta. Adică sunt foarte multe lucruri în societatea noastră care sunt codate într-un anumit fel și au o anumită simbolistică care se regăsește și aici”, a explicat Corneliu Porumboiu.
Porumboiu și documentarele
„Fotbal infinit”, un film documentar, a fost cumva un refugiu, iar Corneliu Porumboiu mărturisește că este tot mai atras de acest tip de film. Și a explicat și de ce: „Un scenariu de lung-metraj are o anumită structură, iar pentru mine tipul ăsta de film generic numit documentar, pe care eu îl consider mai degrabă în zona de eseu, îmi trimite și mie un anumit tip de privire sau o încercare de a face altfel de lucruri. De fapt, pot privi și lucrurile viitoare și pot găsi și alt tip de expresie. Și mă interesează foarte mult zona asta mai puțin instituțională. Într-o zonă, hai să o denumim mai de experiment cumva. Pentru că sunt filme cu bugete foarte mici. Sunt lucruri pe care le poți face, poți ca regizor de a lua decizia de a nu le arăta. Sunt proiecte pe care nu le-am început să zic da, trebuie să fac un film sau ăsta va fi un film. Sunt lucruri care m-au interesat și am considerat că pot fi spuse în felul ăsta. Adică cu o echipă foarte mică de filmare”, a spus Corneliu Porumboiu.
Iar regizorul nu exclude posibilitatea de a mai aborda teme documentare și de a mai face filme de acest gen. „Îmi place și voi continua și sper să lucrez la tipul ăsta de proiect. Poate nu legat de fotbal următorul, poate legat de altceva...s-ar putea să mai fac încă vreo 5-6... Fotbalul, pe de altă parte, e un film foarte greu, e un sport foarte greu de ficționalizat cumva. Nu există foarte multe filme de ficțiune pentru că presupune o echipă, un lider al unei echipe. Structura jocului în sine nu e una foarte vizuală, ca să spun așa. Cele mai multe filme de ficțiune sunt cu boxeri cumva. Adică e un individ care luptă cu ceva. Dup-aia sunt ceva filme cu fotbal american cu personaje din film american. În general, pentru ficțiune, sporturile individuale sunt mai atractive, pentru că ai un personaj și în jurul lui poți să construiești”, arată regizorul.
„Uneori am senzația că după ce am terminat un film nu am pierdut ceva sau este un lucru pe care nu l-am spus până la capăt sau nu le-am exprimat bine și de multe ori m-am exprimat că sâmburele ăla să fie începutul pentru noul proiect. Tot timpul am senzația asta, parcă nu am ajuns la sau parcă am pierdut ceva...parcă s-a deschis o altă ușă”, mărturisește Corneliu Porumboiu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
