Sari la conținut

Formaţia Depeche Mode va concerta la Cluj-Napoca

Formaţia Depeche Mode va concerta pe 23 iulie 2017 la Cluj-Napoca, în cadrul turneului care va începe în luna mai, au anunţat membrii grupului britanic, marţi, la o întâlnire cu fanii şi presa care a avut loc la Milano. Biletele vor fi puse în vânzare pe 21 octombrie, potrivit News.ro.

KROQ Presents Depeche Mode At The Troubadour

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Concertul va avea loc pe Cluj Arena, informează organizatorii, Emagic.

Turneul în cadrul căruia Dave Gahan, Martin Gore şi Andrew Fletcher vor ajunge şi în România va începe în luna mai şi va promova următorul disc al trupei britanice, ”Spirit”.

Despre cel mai recent material de studio, Andrew Fletcher spune că încă nu este finalizat şi că va fi lansat în primăvară. 

Despre acest turneu, Martin Gore a spus că trupa nu a stabilit detalii cu artistul Anton Corbijn. „În noiembrie ne vom întâlni pentru a face câteva filmări, cred că vom face şi un videoclip împreună”, a declarat el în conferinţa de presă de la Milano.

Depeche Mode va ajunge în acest turneu şi în Statele Unite şi în America de Sud, iar pe scenă trupa va cânta piese noi şi vechi.

„Suntem norocoşi că avem fani peste tot în lume. E greu să ajungi la toţi. Turneele pe care le facem ar putea dura o veşnicie. Suntem recunoscători pentru asta”, a spus Dave Gahan.

„Încă facem muzică de care suntem mândri. Cred că încă suntem de părere că muzica e singura formă care aduce oamenii împreună într-un singur loc pentru a experimenta ceva. E multă muzică bună, trebuie să o cauţi”, a spus Dave Gahan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Martin Gore spune că plăcerea de a face muzică îi ţine împreună. ”Multe lucruri se întâmplă în studio. Ai surprize. Nu ştii niciodată ce se va întâmpla. Muzica e magică, iar când totul se pune cap la cap, simţi”, a completat Dave Gahan.

„Când faci muzică eşti puţin izolat. Astăzi, când am fost primiţi de atâţia fani am fost surprişi”, a mai spus Gore.

Despre trupele tinere, la început de drum, membrii grupului spun că este tot mai greu să iasă în faţă, mai ales că radiourile nu le difuzează. „Pe vremea când noi eram la început era diferit, suntem norocoşi”, a mai spus Fletcher.

Întrebat care este soluţia atunci când se întâmplă să uite versuri, Dave Gahan a răspuns glumind: „Pentru că nu mai văd atât de bine, dacă uit versuri, mă uit la oamenii din primele rânduri - ei cântă oricum orice şi fie mă iau după ei, fie improvizez”.

Depeche Mode a fost fondată în 1980, în Anglia. A lansat, până în prezent, 13 albume de studio, cel mai recent fiind „Delta Machine”, apărut în 2013.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: depeche mode , dave gahan , martin gore , concert cluj arena

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale