Cronica de film „Leave the world behind”, sau cum arată Apocalipsa după Barack Obama, unul dintre producătorii acestui thriller controversat

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Scenă din filmul „Leave the world behind”
Scenă din filmul „Leave the world behind”, regizat de Sam Esmail. Foto: Profimedia Images

Pleci în vacanță cu familia și vine Apocalipsa peste voi. Nu aveți „norocul” să muriți din prima și de aici începe toată tragedia. Aceasta este, în linii mari, premisa de la care pleacă regizorul Sam Esmail în „Leave the world behind” („Lasă lumea în umă”), un film care îi are ca producători executivi chiar pe Barack și Michelle Obama, fostul cuplul prezidențial de la Casa Albă din perioada 2009-2017. Ideea în sine nu e deloc rea, ba chiar „curajoasă” (de notat că filmul are la bază un romanul cu titlu omonim publicat în 2020), în sensul că aici ne aflăm cu toții pe un teritoriu necunoscut - nimeni nu a „trecut” printr-o așa grozăvie ca să spună cum stau exact lucrurile. Treptat, însă, Apocalipsa se fâsâie și enervează, democratic, pe toată lumea, pe măsură ce filmul mixează cu seninătate tâmpenii conspiraționiste cu mesaje „woke” ale unui personaj de culoare de tipul „Să nu ai încredere în oamenii albi”.

„Leave the world behind” este efectiv visul oricărui conspiraționist devenit realitate: avem blackout-ul complet rezultat în urma unui mega-atac cibernetic, avem un fel de armă Haarp, avem „prepper”-ii demenți care își fac provizii și construiesc buncăre secrete pentru momentul aparent mult așteptat de ei și concentrat în plastica expresie „when the s..t hits the fan”. Pe scurt, avem societatea americană, lumea „occidentală” făcută țăndări de un Eveniment Apocaliptic pe care nici măcar Mărețul Guvern Mondial din Umbră nu e în stare să-l prevadă ori să-l combată.

Așa cum îi șade bine oricărui film de gen, acțiunea începe în lumea normală și idilică a unei familii new-yorkeze care decide să plece într-o vacanță de câteva zile, departe de tumultul orașului, la „o oră, o oră și ceva de mers cu mașina”.

Din start, filmul debutează cu o replică atât de siropoasă încât devine clar că ceva nu e în regulă: soția Amanda (Julia Roberts) îl trezește dimineața pe soțul Clay (Ethan Hawke), cu replica: „Ți-am făcut cafeaua, așa cum îți place ție”. Să fim serioși, niciodată doi soți nu discută în halul ăsta. Cel mult: „Vezi că ai cafeaua făcută pe masă”. Sau: Mi-ai făcut și mie cafea?”. Răspuns: „Nu”.

Fast-forward cu familia (cei doi soți, plus un băiat și o fată) care ajunge la o vilă de lux, cu scene bine și îngrijit filmate care scot în evidență opulența pe care cei din familiile de „caucazieni” upper-middle-class și-o permit.

Prima zi din vacanță se desfășoară perfect. Dar noi, spectatorii, cei care știm că ne uităm la un thriller postapocaliptic, privim scenele astea cu experiența celor care în copilărie se uitau la nefericitul Tom în timp ce dormea pe fotoliu, înainte ca Jerry să-i scape un ciocan în cap.

În loc de „ciocan”, regizorul folosește un tanc petrolier care eșuează în mod misterios fix pe plaja unde Amanda și Clay se relaxează alături de copiii lor. Ăsta e primul semn (imposibil de ratat) că ceva a luat-o razna. Curios, singurii care par să nu dea doi bani pe așa experiență de viață sunt chiar personajele principale. Care se șterg de nisip și se cară în casa de vacanță, cu detașarea unora care pleacă mai devreme de la plajă doar pentru că a început să bată vântul mai tare.

Apoi, vine noaptea cea întunecată și plină de orori, în care familia conștientizează că nu mai are rețea și, mai ales, „a picat netul”.

Intriga se dezvoltă, odată ce producătorii filmului bifează rețeta „străinului care bate la ușă în toiul nopții”: Amanda și Clay se trezesc în toiul nopții cu un „cuplu” de culoare - compus din tată prețios și fiică marxist-progresistă - care fix asta face: le bate la ușă. Tatăl (Mahershala Ali) le explică faptul că el e proprietarul real al casei și că în lumea civilizată a avut loc un imens blackout care l-a determinat să se întoarcă „acasă” alături de fiica sa.

Urmează apoi niște scene bine realizate de thriller psihologic, alimentate de situația nou apărută: sunt cei doi străini cu adevărat cine spun ei că sunt? Câtă încredere să ai în ei?

Și cam atât. Filmul intră apoi într-un carusel în care scenele cu potențial sunt spoliate de replicile woke ale fiicei de culoare de genul celei în care îi atrage atenția tatălui său „să nu aibă încredere în albi” în genul ăsta de situații apocaliptice. Regizorul și producătorii se concentrează mai mult pe relațiile și tensiunile dintre personajele principale, apărute pe fondul unui dezastru colosal, în condițiile în care aceleași personaje (și, odată cu ele, noi, publicul) sunt lăsate în ceață în ceea ce privește Marele Ucigaș Tăcut care a provocat toată această grozăvie.

Problema e că toate personajele filmului par să fie luate complet prin surprindere de o Apocalipsă Uriașă care nu prea avea cum să vină atât de brusc peste ei. Mai puțin cel interpretat de Mahershala, despre care aflăm că e un fel de „băiat cu ochi albaștri” care știe el niște chestii, mă-nțelegi.

„Chestii” care te transportă din Apocalipsă în direct Rai Conspiraționist. Spoiler alert: dezastrul e aparent provocat de o mega-conspirație alcătuită din iranieni, nord-coreeni, dușmani din interiorul SUA, trădători, care folosesc arme cu microunde după model cubanez, ceva dispozitive cu ultrasunete, oculte și cabale.

Pe scurt, dușmanii democrației și fanii lui Putin vor fi mulțumiți: America și-o ia rău pe coajă tura asta. Culmea e că Barack Obama, fostul președinte și producător al filmului, girează acest scenariu și include pelicula în topul „favoritelor” sale din anul 2023. Dar, hei, e doar un film. În apărarea regizorului și a producătorilor, putem spune că e totuși greu să faci un film despre Apocalipsă, în condițiile, în care - din fericire - nimeni nu a experimentat așa ceva. Iar Kevin Bacon chiar joacă bine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri