Imagini cu Emilia Clarke pe patul de spital, după primul anevrism cerebral

Data publicării:
daenerys emilia clarke
FOTO; IMDB

Actriţa britanică Emilia Clarke, care o întruchipează pe Daenerys Targaryen în serialul "Game of Thrones", a făcut publice câteva imagini cu ea în spital, din 2011, după primul anevrism cerebral. De atunci, vedeta a suferit două intervenții pe creier. 


Într-un interviu pentru CBS Sunday Morning, actrița în vârstă de 32 de anii a vorbit despre cariera ei, despre ce a însemnat Game of Thrones, dar și despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat pe când avea 24 de ani și abia terminase filmările la primul sezon al celebrului serial "Game of Thrones". Emilia Clarke a mărturisit că a suferit două intervenții chirurgicale pe creier.

Primul accident, survenit după o ruptură de anevrism, a avut loc pe 11 februarie 2011, la scurt timp după terminarea filmărilor la primului sezon, a povestit actriţa într-un amplu articol publicat în revista "The New Yorker", citat de Agerpres.

Pe fondul unor dureri severe şi aproape inconştientă, Emilia a fost spitalizată de urgenţă. "Diagnosticul a fost rapid şi de rău augur: o hemoragie subarahnoidă, un tip fatal de accident vascular cerebral ... aveam 24 de ani ", îşi aminteşte ea.

În urma operaţiei, actriţa s-a trezit cu dureri intense şi a suferit de afazie, o tulburare de vorbire.



"Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke. Dar nu am reuşit să mi-l amintesc. În schimb, din gură îmi ieşeau cuvinte fără cap şi fără coadă", a precizat actriţa. "Am vrut să pun capăt. Am cerut echipei medicale să mă lase să mor. Munca mea, întregul meu vis despre cum ar trebui să fie viaţa mea, se învârte în jurul cuvintelor şi comunicării. Fără acestea, eram pierdută!" a mărturisit Clarke în New Yorker.

Din fericire, afazia a dispărut câteva zile mai târziu, iar actriţa a părăsit spitalul la o lună de la internare, pentru a-şi relua activităţile şi a se pregăti pentru întoarcerea sa pe platourile de filmare ale "Game of Thrones" pentru sezonul 2.

Între interviuri, artista a luat morfină pentru a ţine sub control durerile persistente şi a lupta împotriva oboselii intense: "După prima zi de filmare, abia m-am putut întoarce la hotel înainte de a mă prăbuşi de epuizare", a mărturisit ea.



"Sezonul 2 a fost cel mai rău pentru mine (...) Ca să fiu foarte sinceră, m-am gândit în fiecare minut că voi muri. Mai ales că, în timpul primei operaţii, medicii mi-au detectat şi un alt 'anevrism mic' care necesita o monitorizare regulată".

În 2013, după ce terminase o piesă de teatru la New York, Clarke a făcut un scanner cerebral, iar medicii au constatat că anevrismul rămas s-a dublat şi trebuie operat. Deşi considerată simplă, operaţia eşuează şi actriţa necesită o intervenţie chirurgicală de urgenţă, cu trepanare, pentru a opri hemoragia.

Azi, Emilia povesteşte că s-a vindecat, dincolo de speranţele sale. Mai mult, actriţa a oferit bani unei organizaţii caritabile pentru supravieţuitorii accidentelor cerebrale care necesită tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate