Au fost făcute 10.000 de rezervări pe litoral, în prima săptămână din iunie. Unde te poți caza cu 200 de lei pe zi

Data publicării:
strada statiunea mamaia
Doar jumătate dintre locurile de muncă disponibile la malul mării sunt, în acest moment, ocupate. FOTO: Agerpres

Românii au făcut aproximativ 10.000 de rezervări pe litoral, pentru prima săptămână din iunie. Ofertele sunt de la 180 de lei camera la Eforie, până la 300 de lei un apartament în Mamaia, potrivit Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România. Rezervări au fost făcute și pentru staţiuni montane şi balneare sau către Delta Dunării.

"După o lungă perioadă de restricţii de călătorii, stare de urgenţă şi stare de alertă, a sosit timpul pentru "starea de vacanţă". Românii iau deja cu asalt agenţiile de turism pentru rezervări către Litoral, staţiuni montane şi balneare, către Delta Dunării, Transilvania, Maramureş, Muntenia sau Banat - acasă, în România. Litoralul este deja, la fel ca şi în fiecare an, destinaţia - vedetă, circa 10.000 rezervări pentru prima săptămână de după 1 iunie, iar recomandările şi studiile promovate de reputaţi medici şi cercetători, conform cărora apa sărată a mării distruge virusul, transformă vacanţa la mare, anul acesta, în terapie şi medicament", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin.

Preşedintele FAPT a afirmat că operatorii din industria HoReCa nu vor majora tarifele, deşi au susţinut prin investiţii proprii costurile necesare implementării măsurilor de protecţie şi siguranţă pentru turişti.

Aceasta a precizat că tarifele pentru luna iunie sunt estimate la 180 de lei/camera, cu mic dejun/noapte la Eforie, la 200 de lei/camera cu mic dejun /noapte la un hotel de 3 stele la Mamaia, la 200 - 300 lei /apartament de vacanta/noapte, în Mamaia.
"La acelaşi tarif de 200 de lei pe cameră cu mic dejun pentru o noapte ne putem caza, în schimb, la un hotel de 4 stele în sudul Litoralului, în iunie, de exemplu în Venus sau Olimp. Recomandăm turiştilor români să îşi contacteze agentul de turism, pentru a face rezervări, mai ales că lunile iulie şi august se anunţă deja ca foarte aglomerate, cu tarife pe care le regăsim acum mai mici chiar decât anul trecut, în timp ce iunie şi septembrie au oferte cu adevărat speciale", a adăugat preşedintele FAPT.

Conform estimărilor Federaţiei, în acest an, românii vor rămâne în România pentru vacanţe din precauţie şi din nevoia de siguranţă, iar contextul graniţelor care continuă să rămână închise favorizează circulaţia turistică în ţară.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Predicții premiile Oscar 2027. "Fjord" ar putea primi nominalizări la cinci categorii importante: "O dramă...
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”