Destinația de vacanță unde turiștii mănâncă, fără să știe, carne de câine
FOTO; Gulliver/ Getty Images
Bali este o destinație populară de vacanță pentru turiștii din toată lumea. De la cei care caută un concediu low-cost până la cei care caută luxul, insula din Indonezia este foarte căutată. O investigație recentă a scos la iveală că în multe dintre restaurantele din Bali se servește carne de câine, turiștii fiind păcăliți că mănâncă pui.
FOTO: Gulliver/ Getty Images
Organizația „Animals Australia” a efectuat o investigație și a descoperit un lucru foarte neplăcut. Câinii sunt luați de pe străzile din Bali, omorâți, după care vânduți în restaurantele frecventate mai ales de turiști, potrivit Indepedent.
Afacerile celor care dețin restaurante sunt în creștere întrucât în fiecare an, numărul câinilor uciși crește de șapte ori față de anul precendent.
Până acum s-au descoperit 70 de restaurante care vând carne de câine sub denumirea celei de pui. În meniu, literele „RW” lângă un fel de mâncare înseamnă că acesta conține carne de câine. Turiștii, în general, nu știu această informație, însă.
Carnea ar putea, de asemenea, reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor pentru că mulți câini sunt uciși prin otrăvire.
Mai multe organizații din Bali încearcă să lupte cu acest fenomen și încearcă să protejeze câinii de pe insulă. Momentan au grijă de 150 de căței, dar este un drum lung până la cei 70.000 de câini uciși anual pentru comerțul cu carne de caine.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.