„Mica Elveție” a României, localitatea cu cel mai curat aer din Europa și cel mai frumos cer noaptea

Data actualizării: Data publicării:
peisaj

Un loc plin de tihnă, unde verdeaţa brazilor se asortează cu albastrul unui lac, Poiana Mărului este alintată de mulţi "Mica Elveţie" din Banat. La început, acolo a fost doar o casă de pădurar. Mai târziu au apărut locuinţele unor vânători şi pescari, iar în zilele noastre şi case de vacanţă. Oamenii şi locurile au păstrat liniştea de la începuturi, aşa că măcar o dată în viaţă trebuie să ajungeţi acolo.

Plecăm spre perla din inima Munţilor Ţarcu: Poiana Mărului. Ne întâmpină un indicator ruginit, martor al transfomării acestui loc de basm într-o staţiune turistică. Suntem la 150 de kilometri de Timişoara şi la o azvârlitură de băţ de Parcul Naţional Retezat.

Se spune că aerul de aici de la Poiana Mărului este cel mai curat din Europa. Într-adevăr, când tragi aer în piept simţi cum te umpli de energie.

Peisajele de tablou îi fac pe turiştii din toată ţara să bată sute de kilometri până la Poiana Mărului. Erwin şi Mara vin de la Bucureşti şi le pare rău că poposesc doar câteva nopţi aici. Încearcă să ia cu ei liniştea şi farmecul zonei prin zeci şi zeci de fotografii.

Turist: „Este foarte frumos, e un loc ideal pentru a te relaxa, are nişte peisaje idilice. Stelele se văd foarte bine, e frumos seara să te întinzi pe pătură şi să iei o sticlă de suc sau de vin, meditezi un pic, e foarte relaxant. Recomand!”

Mara ne mărturiseşte că aici a făcut pentru prima oară baie într-un lac de munte. A fost finalul perfect pentru o plimbare cu bicicleta pe cărări de munte. După ce s-a răcorit, s-a oprit pentru o nouă sesiune foto pe malul lacului.

Priveliştea de pe pontonul de pe marginea lacului Poiana Mărului este absolut superbă. Şi este imposibil să nu o imortalizezi în fotografii.

Oamenii locului sunt la fel de încântători ca peisajele de la Poiana Mărului. Aici găsim 11 pensiuni, conform unui site de turism.

O cameră nu costă mai mult de 150 de lei, iar turiştii au la dispoziţie piscine, terenuri de sport şi, bineînţeles, mâncare tradiţională din cele mai sănătoase ingrediente. Pentru un prânz pe săturate, cu tot felul de bunătăţi făcute în casă, gazdele cer între 30 şi 50 de lei.

Dragoş Curelea, proprietarul unei pensiuni: „Clientul nostru, stăpânul nostru, dar în acelaş timp şi prieten. Şi nu e o zicală, foarte mulţi turişti care au venit aici am rămas prieteni şi au revenit sau doar am rămas prieteni cu ei.”

Cine vrea să fie mai aproape de natură poate să îşi monteze cortul la marginea pădurii sau aproape de lac. Păsările sau susurul apei vă conduc spre cel mai bun somn de vacanţă, promit localnicii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultăți de top din România unde nu dai examen de admitere. Contează media de la BAC și notele din liceu
Digi FM
Adda, despre un moment tensionat cu CRBL: “Mi-a zis ‘nu mai urci pe scenă că nu mai vreau eu'”
Pro FM
Are 2 copii, împlinește 42 de ani, dar pare tot puștoaică. Andreea Antonescu, în costum de baie pe o plajă...
Film Now
Eric Roberts, despre sora lui, Julia Roberts: „Nu am voie să vorbesc despre ea!” Actorul s-a arătat extrem de...
Adevarul
Avertismentul sumbru al unui climatolog. Valul de căldură, ucigașul tăcut
Newsweek
VREMEA Harta care spune că lumea e în pericol iminent. România fierbe la 44 grade, în roșu întunecat
Digi FM
Părinții, marii absenți de la nunta lui Denis Drăguș. Tatăl atacantului, mesaj sfâșietor: „Copile, nu ne...
Digi World
Deşertul Atacama din Chile, cel mai arid din lume, a fost acoperit de flori. Cum se explică fenomenul
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
John Corbett, Aidan din "Sex and the City", spune că și-a ales prost cariera: "Am decis al naibii de greșit...
UTV
Gerard Butler, surprins in ipostaze romantice alaturi de noua lui iubita, cu 25 de ani mai tanara. Cine este...