Vacanţe regale în Europa. Cât vă costă să petreceți o noapte în castele medievale

Data publicării:
castel

Vă propunem să vă imaginaţi o vacanţă în care dormiți într-un pat în care s-a odihnit un rege. Aveți o cameră într-un turn fortificat și admiraţi dimineaţa, de la fereastră, imaginea unui domeniu vast. Dacă vreţi să treceţi mai departe de acest exerciţiu de imaginaţie, aflaţi că sunt cel puțin șapte locuri în Europa unde puteți să închiriați o cameră în castel.

Dacă v-aţi dorit dintotdeauna să staţi într-un castel ca-n filme sau ca-n cărţi, Thornbury pare alegerea evidentă. Încărcat de istorie, castelul e în apropiere de Bristol şi a fost ridicat în perioada dinastiei Tudorilor. I-a aparţinut, pentru scurtă vreme, regelui Henric al VIII-lea. Două veacuri a fost dat uitării şi lăsat în paragină, dar apoi a avut parte de o renovare spectaculoasă, iar azi este un hotel de lux. Toate cele 28 de camere sunt decorate în stilul epocii în care au fost construite. În schimbul a cel puţin 200 de euro, atât cât este o noapte de cazare, primeşti un răsfăţ regal. Se poate ajunge la castelul Thornbury cu maşina, trenul, iar pentru cei cu dare de mână, cu elicopterul.

Ascuns în meandrele râului Tarn, în umbra stâncilor abrupte, într-un peisaj complet sălbatic, castelul De La Caze e o destinaţie fabuloasă.

Construit în stil renascentist la sfârşitul anilor 1400, a fost de-a lungul secolelor, şi reşedinţă nobiliară, şi închisoare, şi proprietate a statului. A început să primească oaspeţi de la sfârşitul secolului al 19-lea. În 1988, a fost inclus în patrimoniul istoric al Franţei. Turiştii pot alege din cele 10 camere şi apartamente. Multe încă au decoraţiunile murale originale. Preţul pentru o noapte în acest castel extraoirdinar porneşte de la 135 de euro. Singura modalitate de a ajunge aici este cu maşina, pe un drum de cel puțin trei ore de la Montpellier.

În inima Toscanei, la capătul unui drum îngust care șerpuiește printre dealuri, la o oră de mers de Siena, se ridică, semeț pe vârful unei coline, castelul Ripa D'Orcia. Priveliștea îți taie răsuflarea: un peisaj pitoresc dominat de livezi și podgorii te poate face să uiţi imediat aglomeraţia, zgomotul şi haosul oraşelor.

Proprietatea, clădită în secolul al 13-lea și renovată complet la începutul anilor 90, își așteaptă oaspeții cu șase camere cu mic dejun inclus și opt apartamente cu bucătărie. Prețul unei nopți de cazare pornește de la 90 de euro. După o zi de hoinărit prin vii sau livezi de măslini, clienții se pot relaxa la piscina, iar restaurantul din complex le pune la dispoziție specialităţi locale .

Dacă vreți să călătoriți într-o lume de basm, destinația perfectă ar fi Castelul Cardona, cea mai cunoscută cetate medievală a Cataloniei. Ridicată în secolul al nouălea, această fortăreață este încărcată de istorie și legende. Unele dintre ele prind viaţă o dată pe an.

Dacă vreți să dormiți în aceleași odăi în care au locuit de-a lungul vremii nobili și capete încoronate trebuie să plătiți de la 120 de euro pe noapte. Castelul are 54 de camere mobilate în stil medieval, dar cu toate dotările specifice vremurilor moderne. Cel mai simplu drum până aici este cu masina sau cu trenul de la Barcelona.

Portugalia păstrează una dintre cele mai bine conservate structuri medievale. Castelul Obidos are o istorie tumultoasă care a început acum 13 veacuri și care poartă amprenta multor populații cotropitoare. Este destinaţia perfectă pentru o vacanţă care să îmbine relaxarea cu drumeţiile şi tururi ghidate. Iar pentru o experienţă demnă de poveşti cu prinţi şi prinţese, vă puteţi caza la castel măcar pentru o noapte dacă aveţi la dispoziţie cel puţin 270 de euro. Cele 17 camere sunt parcă încremenite în timp. Aşadar, dacă ajungeţi la Lisabona, aveţi de străbătut până la castel un drum de o oră cu maşina sau unul de două şi jumătate cu trenul.

Aproape rupt de lume, încojurat de pajişti verzi şi cufundat într-o linişte parcă divină, castelul Sommersdorf din Germania poate deveni cu uşurinţă o casă de vacanţă pentru un grup de prieteni sau o familie numeroasă. Are toate criteriile unei călătorii în timp în perioada în care miturile prindeau viaţă. Ziduri acoperite de iederă, scări întortocheate şi chiar un pod de piatră peste un iaz întâmpină turiştii care se avântă prin aceste locuri pitoreşti ale Bavariei. Nu-i tocmai uşor de ajuns aici. Cea mai simplă variantă este cu maşina dar, chiar şi aşa, de la Stuttgart înseamnă o călătorie de o oră și jumătate. Castelul, construit de o familie nobiliară acum şapte sute de ani, are numai trei apartamente şi trei camere individuale, dar şi o casă de oaspeţi, iar preţurile pornesc de la 85 de euro pe noapte.

În Austria, la graniţa cu Ungaria şi Slovenia, într-un peisaj rural decupat parcă dintr-o ilustrată, se află castelul Kapfenstein. Zidurile albe şi acoperişul cărămiziu sunt uşor de reperat de la distanţă. Fortăreaţa medievală a fost clădită acum un mileniu pe vârful unui vulcan stins. Astăzi este un hotel primitor cu 15 camere şi un restaurant. 77 de euro este cel mai mic tarif pentru un loc de cazare aici. Dar cei care i-au trecut pragul mărturisesc că au fost vrăjiţi de liniştea zonei, de priveliştea spectaculoasă şi de bunătăţi. Dacă vă cazaţi aici şi nu aveţi maşină la dispoziţie se poate ajunge şi cu mijloacele de transport în comun şi o plimbare de 20 de minute pe jos. Cel mai apropiat oraş e la o oră distanţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri