Medic ginecolog: Este un mare grad de responsabilitate să spui că pacienta nu are nimic

Data actualizării: Data publicării:
carmen negoescu

Starea de bine este cel mai important aspect în orice activitate întreprindem. Așa ne putem bucura cu adevărat de viață și putem depăși mai ușor obstacolele. Dr. Negoescu Carmen, medic primar în obstetrică-ginecologie, în cadrul Hyperclinicii MedLife Titan, a contribuit la starea de bine a multor femei, datorită profesionalismului și dedicării de care a dat dovadă în cei 17 ani de când lucrează ca medic. Ea a înțeles că rețeta pentru orice reușită presupune perseverență și, mai ales, pasiune. Astfel, a ajuns să câștige respectul și admirația pacientelor care îi calcă pragul cabinetului, de ani de zile, fie doar pentru un control de rutină.

Articol susținut de MedLife

Dr. Negoescu-Gandac Carmen-Mihaela a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din Iași, iar de atunci lucrează că medic primar în Obstetrică-ginecologie. Deși inițial a oscilat între Oftalmologie și Ginecologie, alegerea a fost clară atunci când a asistat la o naștere și a simțit o emoție care cu greu poate fi redată în cuvinte.

„După ce am asistat la câteva nașteri, s-a întâmplat ceva. Am simțit că obstetrica îți aduce niște emoții în plus. În nicio altă specialitate – poate doar în Neonatologie, care e o continuare a obstetricii- poți să trăiești aceste sentimente.

Emoțiile din Obstetrică sunt amestecate, dar atunci când este un final fericit, când auzi țipătul de bine al copilului, când te duci și vezi mamele cu copiii în brațe, e cel mai frumos mulțumesc. Atunci traiești și simți într-adevăr complet. Cu emoția asta am trăit din facultate și încă o mai simt la cote înalte.

Simțeam că vreau să ajut oamenii. Îmi amintesc că bunicul meu matern îmi spunea dintotdeauna că eu voi fi medic. Bine, era și o modă, când copiii erau mici, majoritatea fetelor erau viitoare doctorițe și băieții viitori ingineri. Dar în cazul meu, nu era doar o joacă. Cei din jurul meu simțeau că pot să empatizeze cu mine, bineînțeles, la nivel de copil, adolescent. Și eu, la rândul meu, simțeam că vreau să ajut oamenii și că suferința nu mă îndepărtează, dimpotrivă, aveam senzația că pot să vin în întâmpinarea acestui om și, dacă nu reușesc să-l ajut cu un gest fizic, măcar să-l ascult. Asta am simțit dintotdeauna. Locul unde îți regăsești aceste calități cred că este Medicina. A venit de la sine. Cei din jurul meu au simțit și ei asta, dar a fost alegerea mea”, mărturisește dr. Negoescu Carmen.

„E fascinant că de fiecare dată mai ai ceva de descoperit”

Dr. Carmen Negoescu a citit o bibliotecă întreagă de cărți despre Medicină și încearcă să țină pasul cu noutățile din acest domeniu participând anual la diferite congrese naționale și internaționale, citind articole de specialitate, dar și din discuțiile cu alți medici.

„Dintotdeauna, am fost genul de om care s-a ambiționat să știe de la o etapă la alta mai mult, să nu mă opresc într-o anumită etapă, să nu mă opresc la nicio piedică. În fiecare an, încerc să merg la minim un congres internațional de interes și la congresele naționale pe cât posibil. De asemenea, merg la cursuri de specializare.

Cel mai mult am investit ca timp și pasiune în medicină perinatală și pe partea de obstetrică. E o pasiune constantă a mea, pe care mi-o dezvolt. E fascinant că de fiecare dată mai ai ceva de descoperit. Recunosc că partea de obstetrică și medicină perinatală le-am urmat în mod constant, și ca pasiune în ceea ce privește perfecționarea, dar și pregătirea ulterioară: cursuri, congrese, cărți de specialitate, articole studiate, schimb de păreri cu profesorii din țară, dar și din afara țării. Ideea e să-ți dorești s-o faci, să simți asta, să simți o pasiune pentru supraspecializarea respectivă și să ai și puterea să te sacrifici, pentru că, la un moment dat, nu e foarte simplu să-ți lași familia să pleci la cursuri, congrese. Îți rupi din partea de timp personal pentru supraspecializare. Am noroc că am o familie care mă înțelege, mă susține, mă așteaptă cu aceeași dragoste acasă, e o parte de sacrificiu pe care o facem, dar merită”, spune dr. Carmen Negoescu.

„Multe femei vin cu frică la medic. Frica intensifică simptomele”

Care sunt cele mai dese afecțiuni cu care se prezintă pacientele în cabinetul dumneavoastră?

„Multe persoane de sex feminin vin la controale uzuale. O parte dintre ele sunt doar controale uzuale, la o altă parte descoperim câte ceva. Ca patologie ginecologică, cel mai frecvent, întâlnesc cazuri de sângerări de cauză precizată sau neprecizată, infecțiile genito-urinare, durerile de sâni, durerile pelvine, dar toate acestea sunt într-o primă etapă ca și simptome sau ca semnale de alarmă. Unele nu sunt asociate unor patologii serioase, iar altele pot fi probleme mai serioase și ulterior se ajunge în ipostaza în care trebuie să dăm niște răspunsuri mai puțin plăcute. Eu mă ocup și cu patologia sânului, fac și ecografii de sân și sunt multe situații unde nu dăm vești tocmai bune.

Multe femei vin cu frică la medic. Unele vin greu, aduse de familie, altele vin cu frică să nu descopere ceva rău. Frica intensifică și simptomele, de multe ori din cauza fricii credem că e mai rău decât e de fapt, dar a da diagnosticul de normal e cel mai greu uneori. Nu căutăm bolnavi în toți oamenii care ne intră în cabinet, dar este un mare grad de responsabilitate să spui că pacienta nu are nimic”, informează dr. Carmen Negoescu.

Dr. Carmen Negoescu lucrează cu unele dintre cele mai performante aparate disponibile în acest moment în lumea medicală. Ea este medic specialist în ecografie 4D E6 și ecografie 4D Voluson, în cadrul Hyperclinicii MedLife Titan.

„După cum zicea profesorul care ne coordonează pe noi, contează și mașina și utilizatorul. Toate aparatele acestea, care au un plus de acuratețe vizuală diagnostică, ne ajută și pe noi, iar ceea ce învățăm noi este completat de aparat. De exemplu, când facem ecografii de obstetrică, în perioada de sarcină, un ecograf 4D îți aduce o imagine mai completă asupra fetusului, asupra măsurătorilor și a funcționalității fetusului. Într-adevăr, sunt multe tipuri de aparate și familia dorește să aibă o imagine a feței copilului, iar acestul lucru contează, e ceva psihologic, e normal. Ne ajută și din punctul de vedere al diagnosticului unor posibile afecțiuni. Nu vorbim doar de o ecografie psihologică, ci despre o ecografie care ne ajută să aplicăm cunoștințele acumulate și să aprofundăm mai bine ceea ce facem”, explică dr. Carmen Negoescu.

„Medicina perinatală ne ajută să știm cât mai multe despre mamă, făt și ceea ce se întâmplă cu ei”

Medicina perinatală este o ramură de interes pentru dr. Carmen Negoescu.

„E o completare firească a obstetricii. Medicina perinatală ne aduce mai multe informații atât despre mamă, cât și despre făt, în perioada înainte de naștere, cât și în timpul sarcinii. Aprofundează patologia gravidei și patologia fetală și eventuale probleme care pot apărea pe timpul sarcinii.

În final, dacă e nevoie de o consiliere genetică sau altă specialitate care poate să completeze un posibil diagnostic, atunci este nevoie de o echipă integrată. Există o varietate de teste despre care tot adunăm informații, practic, toată medicina perinatală ne ajută să știm cât mai multe despre mamă, făt și ceea ce se întâmplă cu ei și cum evoluează în interacțiunea cu mediul.

Histeroscopia este o unealtă valoroasă de diagnostic și de tratament

Histeroscopia este o metodă minim invazivă, atât de diagnostic, cât și de tratament, care ne ajută la diagnosticarea unor afecțiuni ginecologice și în tratarea multora dintre acestea.

„Histeroscopia este o unealtă valoroasă de diagnostic și de tratament. Poate fi aplicată, utilizată, atât la femeile aflate în perioada de fertilitate, cât și în menopauză sau perimenopauză. Această metodă poate diagnostica probleme de infertilitate. Există situații în care diagnosticăm ecografic sau clinic un polip de origine cervicală, caz în care acesta trebuie vizualizat și extirpat. Histeroscopia este minim invazivă și ne asigură vizualizarea directă a formațiunilor. Chiuretajul clasic poate fi folosit în anumite situații, dar histeroscopia ne aduce și informația vizuală, ne putem face astfel o impresia despre interiorul uterului.

Sunt situații în care se poate bănui o patologie malignă, iar atunci trebuie cântărit cazul respectiv pentru a nu face histeroscopie dacă nu este recomandat.

Există situații în care, după o patologie infecțioasă, sau după chiuretaje repetate, pereții uterului se lipesc. Histeroscopia ne ajută să refacem cavitatea uterină și eventual să ajutăm femeia să-și obțină fiziologia dinainte, funcționalitatea și anatomia necesară pentru a putea obține o sarcină.

Ne confruntăm uneori cu disfuncții hormonale pentru care nu avem explicații anume. În aceste cazuri aplicăm histeroscopia de diagnostic, pentru a vedea dacă mai e ceva organic în interior, dar și pentru biopsie de endometru, ca să corelăm cu fazele hormonale ale ciclului menstrual. Deci, această metodă ajută din mai multe puncte de vedere. Nu e o intervenție grea pentru pacientă, dar depinde și de condițiile anatomice ale pacientei. În majoritatea situațiilor, o efectuăm cu sedare”, precizează dr. Carmen Negoescu.

Considerați că un medic trebuie să fie și un bun psiholog?

„Uneori 50% este empatie și 50% medicină. Partea cu psihologia este o parte de pregătire teoretică pe care o facem în paralel, prin cursuri, cărți, articole pe care le citim, dar se câștigă și în timp. Foarte multe lucruri le achiziționezi în timp. Dacă la începutul carierei ai mai multe temeri, pentru că nu ai atâta experiență și relația cu pacienta poate fi un pic mai stângace. Cu cât înaintezi în vârstă, lucrurile se mai așază și ai timp să asculți mai mult oamenii. Dacă ești uman și dacă știi să o asculți, deja o mare parte din porțile comunicării se deschid. Avem paciente care vin la noi de ani de zile.

Vorbind doar despre partea psihologică, strict în perioada dinainte de a fi și eu mamă - deși voiam și încercam să-mi susțin pacientele - nu simțeam tot. După ce devii mamă, lucrurile acestea se întregesc și simți diferit, chiar și temerile acestea aparent nejustificate, frica de a pune anumite întrebări care par puerile, o înțelegi altfel și chiar contează”, menționează dr. Carmen Negoescu.

De ce trebuie să vină femeile la un control de rutină? Le poate salva viață?

„Sistemul medical privat, asigurând prin abonamente accesibilitatea pacienților la investigații, consultații, mi se pare un lucru foarte bun. Pacienta oricum se teme să vină la doctor, nu vine la doctor de plăcere, mai ales la ginecolog. Totuși dacă ea colaborează bine cu medicul, vine, cel puțin într-o anumită măsură, de plăcere.

Sunt foarte importante consultațiile și controalele periodice. Există multe lucruri care sunt grave și nu se simt la început, nu dor, nu se manifestă în niciun fel sau nu produc disfuncționalități care să te facă să înțelegi că e ceva în neregulă. Controalele periodice măcar ne ajută să le diagnosticăm cât mai precoce, fiind astfel și mai ușor de tratat. Aceste controale sunt importante atât pentru pacientă, cât și pentru medic și pentru familia pacientei.

Eu le recomand pacientelor să vină măcar o dată pe an și să facă un consult ginecologic complet cu examen Papanicolau, o ecografie transvaginală și o ecografie de sân. Deși majoritatea pacientelor sunt tinere, avem surprize neplăcute și la această categorie de vârstă”, avertizează dr. Carmen Negoescu.

În România mor în fiecare an aproximativ 2.000 de femei de cancer de col uterin, iar în anul 2009, țara noastră ocupa locul 1 la mortalitatea prin cancer de col uterin, în UE, potrivit Ministerului Sănătății. Cât de des întâlniți în cabinetul dumneavoastră paciente cu cancer? Dintre acestea, cât la sută credeți că ar fi putut fi prevenite prin screeningul de rutină?

„Dacă screeningul se face corect, mai mult de 80% dintre cazuri pot fi depistate în faza incipentă, când și tratamentul, și partea psihologică, sunt mult mai ușor de manageriat, atât pentru medic, cât și pentru pacientă.

Întâlnim multe patologii precanceroase, leziuni incipiente sau în stadiu intermediar, sau mult infecții cu HPV cu risc crescut.

În alte țări, protocoalele sunt mai strice, iar dacă pacienta nu a venit 2 ani la examenul Papanicolau, este sunată și are de plătit și o penalitate, pentru că ei se gândesc la costurile statistice: costă mai mult să tratezi pacienți de cancer decât să previi sau decât să îi tratezi în stadii incipiente. Momentul în care pacienta află că e ceva grav e total dezechilibrată, din punct de vedere psihologic”, spune dr. Carmen Negoescu.

„Bolile sunt în concurență cu medicina”

Cum dați o astfel de veste unei paciente, că suferă de ceva grav? E importantă empatia?

„Cele mai grele momente sunt acelea când dai vești proaste. Nu mi-aș fi dorit să fac partea de oncologie, doar că în ginecologie există și partea de oncologie. În momentul acela se prăbușește ceva și în interiorul medicului pentru că suntem toți oameni. Cel de alături puteai fi tu sau altcineva.

Eu încerc să dau vestea într-un mod cât mai cald cu putință, să folosesc cuvinte care nici nu produc o cădere psihologică a pacientei, dar nici să îi cosmetizez adevărul, riscând să înțeleagă că problema nu este serioasă pentru că atunci aș greși și pacienta respectivă ar amâna poate decizii importante sau ar lua altă atitudine. Îmi susțin pacientele în perioada următoare cu ceea ce ține de specialitatea mea sau de empatia mea, ori cu partea psihologică. Sunt deschisă la comunicare ulterioară, eventual după vizita la oncolog, pentru că îmi doresc ca pacientele să îmi povestească cum s-au simțit și, dacă pot, le ajut și cu alte investigații pe parcurs.

Sunt paciente pe care le-am diagnosticat cu cancer de sân, care au făcut tratamente la momentul potrivit și sunt bine, vin la controale, îmi mulțumesc și îmi povestesc.

Chiar dacă noi nu plângem întotdeauna cu lacrimi, mai plângem și noi, în sinea noastră. Uneori rămânem încărcați și ne gândim că nimic nu este permanent și nimic nu este sigur, iar bolile sunt într-o continuă concurență cu medicina”, mărturisește dr. Carmen Negoescu.

Cazul fericit al unei paciente care s-a vindecat de cancer de col uterin și a născut gemeni

Povestiți un caz memorabil din cariera dumneavoastră.

„Obstetrică. O pacientă care a început să vină la control înainte de a fi însărcinată simțind că e ceva în neregulă. Ea nu își făcuse controale de o perioadă din cauza fobiei consultațiilor, a veștilor rele. Avea senzația că era ceva în neregulă cu ea și, într-adevăr, așa a fost, pentru că avea o patologie precanceroasă de col uterin. Din fericire nu era atât de avansată încât să îi fie extirpate organele genitale în întregime, dar a fost la limită. Pacienta a fost debusolată psihologic într-o primă etapă, dar ținând în continuare legătura cu medicii care au ajutat-o pe partea de Oncologie, a reușit să-și refacă puzzle-ul acesta sufletesc și s-a hotărât să aibă copii. A rămas însărcinată, iar prima sarcină s-a oprit la 10 săptămâni - un alt impact psihologic. Și aici se mai deschid câteva canale de comunicare între medic și pacientă pentru că într-adevăr pacienta are nevoie de susținerea ta.

Pacienta respectivă avea și vârstă mai avansată, iar șansele de a rămâne însărcinată erau mai mici. În final, a rămas însărcinată, în urmă cu câteva luni a născut gemeni, iar din punct de vedere ginecologic e bine. Pornind de la un eveniment nefericit, lucrurile au mers către un final fericit. 

Acum, îmi trimite poze cu copiii. Asta e partea cea mai frumoasă. Când ești prins de problemele profesionale, ești vesel sau mai puțin vesel, iar când primești o poză cu copiii, ți se înseninează întreaga zi”, povestește dr. Carmen Negoescu.

„Medicina este mai mult decât o profesie. Empatia contează”

„Medicina este mai mult decât o profesie, după părerea mea. Când eram mică, aveam senzația că medicul este un semizeu. Mă gândeam unde încape atâta știință în capul lui, dacă are o familie, și dacă are timp să și-o mențină, dacă are timp de el, și îl vedeam sus, pe un piedestal. Vremurile s-au mai schimbat, noblețea medicinei s-a mai atenuat.

Eu, ca structură, mi-am dorit să fac cât mai bine ceea ce fac. Părinții mei întotdeauna - și le mulțumesc foarte mult pentru lucrul acesta-  m-au format ca om și m-au susținut să-mi îndeplinesc dorințele și să-mi și coordoneze un pic alegerile, dar niciodată într-un mod forțat. Tot ce mi-au oferit ei de-a lungul timpului a contat foarte mult și în meseria acesta. În primul rând, trebuie să fii foarte serios cu ceea ce faci, să ai mulțumirea lucrului bine făcut, nu cu jumătate de măsură. Să zicem că la un moment dat, ți-a scăpat ceva. Atunci revii, completezi și îți faci lucrul bine până la capăt. Contează foarte mult să ai timp și să-ți placă să citești, să studiezi și să înveți, pentru că sunt nopți, zile și vacanțe sacrificate.

Care este motto-ul dumneavoastră?

Pentru mine, este importantă conștiința lucrului bine făcut și dorința de a nu mă opri la obstacole. Întotdeauna, când te uiți în urmă, să te uiți cu mândrie, cu plăcere, și să nu-ți fie rușine sau să-ți pară rău de ce s-a întâmplat.

Empatia contează foarte mult. Suntem oameni, încercăm să fim deschiși, dacă pacientul este tensionat, încercăm să-l detensionam cu o glumă, o vorbă bună, o întrebare. Din punctul meu de vedere, medicul care nu este aproape de oameni și nu împărtășește din energia lui pozitivă, nu este un medic complet”, spune dr. Carmen Negoescu.

Articol susținut de MedLife

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri