După doi ani de pandemie globală, viața se va scumpi.
Nu vreau să vă spun ceea ce deja știți și vedeți cu ochiul liber. Dar o discuție trebuie purtată, fără să ne prefacem că nu am știut, că nu am văzut, că nu am crezut. Ca în filmul cu cometa, numai că invers.
Nu are rost să folosim termeni sofisticați ca “spirala inflaționistă”, “datoria publică” sau “diferența de cont curent”. Nu e productiv, mai ales că realitatea financiară de azi (și cea de mâine, să nu ziceți că nu v-am spus) poate fi explicată extrem de simplu în șase pași.
- Timp de doi ani, producătorii și comercianții din lumea întreagă au funcționat pe avarii și au cheltuit mai mult ca să își mențină business-urile pe linia de plutire.
- Timp de doi ani, guvernele au plătit mai multe ajutoare, compensații și servicii medicale, în condițiile în care au strâns mai puține impozite. Vezi punctul 1.
- Timp de doi ani, o criză energetică a crescut lent dar sigur pe sub radarele tuturor.
- Timp de doi ani, oamenii din întreaga lume au cheltuit mai mult pentru a face față pandemiei.
- Dacă tot globul a cheltuit mai mult decât a produs, înseamnă că banii au ieșit din piatră seacă.
- Cum piatra seacă nu produce bani, tocmai v-ați explicat singuri de ce toate prețurile au urcat. Felicitări amare.
În acești doi ani, unii dintre concetățeni nu au pierdut doar randamente la depozite sau putere de consum, ci chiar job-ul, sănătatea sau libertatea de a-l căuta ușor. Adică exact acel public mediu pentru care incluziunea financiară înseamnă sprijin pentru a-i orienta către o nouă sursă de venit.
E simplu și nedrept să faci analiză economică pe o situație atât de străvezie. Mai ales că toată lumea știe încotro ne îndreptăm financiar. Dar nu e lipsit de sens să ne gândim ce putem face pentru ca inflația să nu ne lovească decisiv.
Pe scurt, ar trebui să fim mai economi și să luăm decizii mai bune cu privire la direcțiile în care merg banii noștri. Mai sofisticat spus, să ne educăm financiar cu privire la randamentul finanțelor proprii.
Cu alte cuvinte, în 2022 poate nu va fi cazul să cumpărăm lucruri, ci mai degrabă să investim în acele direcții care sporesc sau măcar conservă finanțele pe care le avem. Fie ele multe, puține sau foarte puține.
Parlamentul României, oricât ar excela în rolul de vinovat de serviciu, nu are cum să producă mai mulți bani pentru fiecare. Ci doar să facă legi mai bune, care să ajute oamenii să facă ei înșiși mai mulți bani.
Pentru a-mi urma planul meu strategic de incluziune financiară (link) am făcut un pas simbolic, o zi națională pentru educația financiară(link). Va urma în scurt timp Legea incluziunii financiare. Răspunsurile se regăsesc în modul în care Legea va putea să determine autoritățile și cetățenii să producă împreună mai mulți bani. Nu din piatră seacă, tocmai am aflat că este imposibil. Ci prin organizarea mai isteață a finanțelor care există și prin încurajarea celor care pot produce mai mult.
Este utopic să ne propunem să forăm pe cometă după aur și diamante. Ca la păcănele. Și acolo știm sigur că vom pierde. Dar are sens să reflectăm la ce putem face aici, acasă, cu resursele pe care le avem.
Veți spune probabil că nu avem ce educație financiară să facem cu milioanele de români care trăiesc cu salariul minim, care nu au avut vreodată un cont și care încă merg la cumpărături “pe caiet”. Vă voi răspunde că tocmai aceste categorii au nevoie să fie incluse cât mai grabnic în circuitul normal al banilor, fie ei și electronici.
Restul este muncă.
#HaiSăFacemTreabă
