Raportul privitor la România redactat de Comisia Europeană în cadrul mecanismului privind statul de drept ne spune că ne-am mințit cu succes în ultimii ani. Am luptat cu toții împotriva lui Liviu Dragnea, am scăpat de el, dar o mână de politicienii isteți au transformat politicile sale în realitate, pe tăcute și pe nevăzute.
Am desființat SIIJ, dar am înființat un alt organ care face același lucru. Avem o nouă strategie anticorupție, dar am tăiat din puterile DNA. Parlamentul a măcelărit legislația europeană privind avertizorii de integritate și refuză să interzică activitățile de lobby pe lângă politicieni. Inspecția Judiciară taie și spânzură magistrații care nu sunt pe placul ei, în timp ce CSM-ul se joacă de-a trucat alegerile interne.
Pus în fruntea Ministerului Justiției de alianța PSD-PNL, ministrul Predoiu a continuat să creadă singur în propria sa legendă de tehnocrat independent care apără justiția. În realitate, mandatul său nu a adus nimic.
Raportul privind statul de drept aduce în prim-plan două subiecte distincte de sistemul de justiție, însă la fel de importante: libertatea presei și funcționarea partidelor politice. Ambele sunt piloni ai oricărei democrații, însă în România ambele au ajuns să se subordoneze statului în schimbul banilor. Cea mai mare parte a publicațiilor din România fie sunt deținute de jucători politici, fie acceptă fără nicio strângere de inimă bani de la bugetul de stat. În același timp, partidele politice sunt cumpărate să tacă: subvenția totală acordată acestora de către stat a crescut de aproape opt ori de la guvernarea tehnocrată și până astăzi: 6 milioane de euro în 2017, 47 de milioane de euro în 2021.
Firul roșu al tuturor măsurilor actualei puteri este limitarea puterii oricărei entități care ar putea să se opună guvernării. Justiția, teoretic independentă, este meticulos lipsită de mijloace. Presa este plătită să tacă. Partidelor politice li se garantează bani atâta timp cât nu pun în pericol guvernarea. Ce se poate face? Câteodată, este nevoie de curaj. Magistrații pot avea curaj, iar Comisia Europeană le-a recunoscut curajul de a aplica dreptul european și a nu ceda în fața presiunilor Curții Constituționale. Patronii de trusturi de presă pot refuza banii Guvernului, iar jurnaliștii pot să își păstreze independența în afara marilor publicații. În final, partidele politice trebuie să învețe să convingă cetățenii, nu Guvernul. Cetățenii sunt clienții pe care partidele trebuie să îi servească.
Încet, dar sigur, statul de drept este sugrumat, iar cei care ar putea să protesteze sau să scoată la iveală excesele puterii sunt cumpărați unul câte unul. Criza sanitară, criza umanitară, războiul și probabil următoarea criză economică și energetică vor fi folosite fără niciun scrupul pentru a strânge șurubul în societate.
Pericolul este cât se poate de real, iar noi suntem în postura broaștei aruncate în vasul cu apă pusă la fiert. Strategia guvernamentală este să înțelegem ce se întâmplă cât mai târziu pentru a nu putea reacționa în niciun fel. Din acest punct de vedere, lecția Liviu Dragnea a fost învățată mai degrabă de politicienii care au crescut în umbra sa decât de societatea românească.
