Gramatică dramatică

Prin ce face şi prin ce spune, Florin Iordache simbolizează aspiraţia caricaturii de-a ajunge tablou. Prestaţia publică a acestui fost inginer la Fabrica de Mobilă din Caracal confirmă bănuiala că ascensiunea demnitarilor din PSD maschează un triumf al selecţiei negative. Viorica Dăncilă sau Valentin Popa stau la rândul lor mărturie că poţi ajunge premier sau ministru al Educaţiei fără să ai un control măcar decent asupra limbii în care vorbeşti. În plus, Florin Iordache e victima unui proces straniu, pentru care sunt aşteptate concluziile cercetătorilor britanici: pe măsură ce face progrese la engleză, involuează la română. În momentul când a rostit „Codruţa, go home”, Florin Iordache a suferit, nu se ştie cum, o pierdere de conţinut în planul limbii materne. Asta chiar dacă e de presupus că un om trecut printr-o facultate de drept nu poate avea candori de exprimare care se dizolvă de obicei în gimnaziu. Numai că Florin Iordache pare să nu fi profitat suficient de lecţiile de limba română. Ce va fi făcut atunci e greu de ghicit: fotbal cu nasturi? Tras colegele de codiţe? Desene cu porumbelul păcii cocoţat pe o semănătoare în lan? Mister deplin. Pesemne însă că atenţia dumisale s-a îndreptat mai rar decât trebuia spre omul de la catedră şi spre ce avea el de desluşit.

Dacă ar fi învăţat mai cu spor în clasele gimnaziale şi ar fi trecut prin sita unui examen de română la facultate, Florin Iordache n-ar fi avut cum să spună, în faţa unui snop de reporteri şi de microfoane, „Modificarea pe care a făcut-o Curtea Constituţională în ceea ce privesc prerogativele preşedintelui... etc, etc”. Şi nici să-şi repete eroarea, patru-cinci fraze mai încolo („în ceea ce privesc cele trei legi”), spre a lămuri pe toată lumea că nu e vorba de o scăpare, ci de ignoranţă. De agramatism în toată regula. Pentru orice om care a trecut cu folos prin şcoală, „în ceea ce privesc prerogativele” e echivalentul unui dezacord. Aşa cum n-ai voie să spui „Puşcăriaşii se preface că scrie cărţi ca să scape mai repede din detenţie”, nu ai voie să spui nici „în ceea ce privesc prerogativele” sau „în ceea ce privesc cele trei legi”. Cu toate acestea, absolventul de Mecanică + Drept Florin Iordache o face. De ce? Daţi-i voie lui Codrin Ştefănescu să răspundă în locul lui: „Pentru că putem”.

Constituţia limbii române, alias Gramatica Academiei, stipulează, după cum s-ar cuveni să afle şi Florin Iordache, drept singură variantă corectă în cazul de mai sus varianta „în ceea ce priveşte prerogativele” sau „în ceea ce priveşte cele trei legi”. Poţi să spui la fel de bine „în privinţa prerogativelor” sau „în privinţa celor trei legi”. Atenţie, Florin Iordache, „în privinţa”, la singular, nicidecum „în privinţele”, la plural. Acum e clar? S-a înţeles? Altă întrebare? Dacă nu există, daţi-le voie celor care cred că un demnitar trebuie să-şi vorbească bine limba să vă lanseze o invitaţie în limba pe care, potrivit întâmplărilor din realitatea imediată, o stăpâniţi din ce în ce mai bine: „Florin, go back to school”.

Prin grija lui Florin Iordache şi a celor deja amintiţi, gramatica devine dramatică. Sigur, ăsta e un amănunt a cărui importanţă păleşte prin comparaţie cu ultimele tentative de încălecare şi supunere a justiţiei. Tot un amănunt, ceva mai important însă, e şi testamentul politic al lui Victor Ponta, rostit în plină conferinţă de presă în august 2014: „Asta se va întâmpla după ce vom prelua controlul politic asupra DNA-ului”. Declaraţia merită scoasă la lumină în primul rând pentru cei dispuşi să-l angelizeze pe Victor Ponta şi să vadă în el cruciatul pe cal alb în stare să-l răpună pe păgânul Liviu Dragnea. Şi fiindcă tot am ajuns la acest din urmă cetăţean, să observăm că nici pe dumnealui nu-l dă gramatica afară din casă. „Statele Unite este îngrijorată”, a observat Liviu Dragnea, într-o ciulama de singular şi plural, de masculin şi feminin, care evocă distinsa întrebare „Dansaţi, domnişoară, sau nu vă lasă mă-ta?”

„Pentru că putem” şi „După ce vom prelua controlul politic asupra DNA-ului” nu sunt doar sloganuri ale infamiei, ci şi expresii ale primejdiei. Ele spun oricui are capul bine înşurubat pe umeri că războiul câtorva români cu toată România continuă. Fără milă şi fără scrupule. Prezenţa lui Florin Iordache în rândurile de faţă nu e întâmplătoare. Iordache se numără printre arhitecţii atentatului la justiţie rămas în istoria recentă drept „Marţea neagră”. Tot el a propus în 2013 modificarea Legii 51/1991, prin care procurorii nu mai puteau utiliza în dosarele de corupţie interceptările realizate în cadrul mandatelor de siguranţă naţională. Întrebat de un ziarist de la „Gândul” cum îşi motivează introducerea amendamentului, Florin Iordache a răspuns: „Dacă l-am propus, l-am propus. De ce să-ţi explic ţie? Nu am ce să-ţi explic.” A se remarca, dincolo de grosolănia adresării, o inapetenţă pentru dialog specifică politicienilor care îşi (şi ne) gândesc viaţa în orizontul bunului-plac. Sigur, depinde şi cine pune întrebările. Dacă în faţa ziaristului de la „Gândul” Florin Iordache e ţepos şi abrupt, el devine confesiv şi calin când sub ochi îi apare microfonul Antenei 3, ţinut de Robert Kiss. Omul bun ca pâinea caldă iese la iveală fără precauţii din tufişurile personalităţii şi declară: „Nu vă ascund că practic vânătoarea, dar nu neapărat pentru a împuşca ceva, ci pentru a vedea animale”. Dacă vrea neapărat să vadă animale, Florin Iordache poate da o fugă până la Grădina Zoologică. Iar dacă i se pare prea departe, are varianta unei raite pe la Parlamentul României. „Nu neapărat pentru a împuşca ceva”, ca să-l citez.

Ieri la Bookfest, Ramona Ursu şi-a lansat cartea „Vă vedem!” Are ea vreo legătură cu asaltul împotriva justiţiei? De bună seamă, după cum se vede chiar din titlu. Şi din miezul cărţii. În a doua secţiune se poate citi o relatare a clujeanului Sabin Gherman, ai cărui copii îşi procură carton şi markere ca să meargă la proteste cu părinţii. Pe bucata lor de carton stau scrise câteva cuvinte care ar trebui să ne ardă siguranţele: „Ştii că-i rău când copiii au pancarte” (pagina 176). A nu se trece lejer nici peste paginile de deschidere, în care fiul autoarei îşi informează mama că are de gând să se stabilească în Australia. Băiatul are doisprezece ani. Aici ne-aţi adus. Şi mi-e greu să vă bănuiesc de ruşine.