Editorial Portretul unei „Românii de afară”
Despre existența a „două Românii” - de aici și de afară - s-a scris mult. Deseori, ne referim la cetățenii stabiliți definitiv sau temporar în afara granițelor țării folosind termenul de „Diaspora”. În această categorie mai intră și muncitorii sezonieri care, deși nu și-au schimbat reședința, își petrec cea mai mare parte a timpului în afara granițelor țării.
În toți acești 32 de ani, statul român nu are o imagine de ansamblu, o statistică sau metodologie clară cu privire la numărul românilor din Diaspora. Există neconcordanțe și inexactități în cifre. Astfel, din datele trimise de Institutul Național de Statistică (INS) rezultă că 2021 a fost anul cu cei mai mulți cetățeni români care au ales să emigreze definitiv sau temporar – 236.050 de persoane. Dacă vom cumula datele obținute de INS pentru ultimii 10 ani, cifrele sunt zguduitoare – 2.198.776 de cetățeni români care au emigrat definitiv sau temporar din România. Evident, aceste date sunt doar cele raportate și consemnate de autorități. Pe de altă parte, autoritățile române înregistrează în prezent un număr de peste 948 de mii de cetățeni români posesori de pașapoarte cu domiciliul stabilit definitiv în străinătate. Deci, vorbim de românii care nu mai au carte de identitate.
La întrebarea transmisă în calitate de deputat Guvernului României cu privire la datele statistice oficiale ale numărului de români din Diaspora precum și la metodologia de determinare a acestui număr, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) afirmă că cifra folosită de Ministerul Afacerilor Externe de aproximativ 5,7 milioane de persoane ar avea „un grad de relativitate” pentru că serviciile străine de imigrări au radiat din propriile registre cetățenii români care au dobândit și cetățenia statului de reședință. Mai mult, DRP se pare că a supraestimat cifra „diasporei românești” atât pe seama românilor care muncesc în străinătate pe o durată mai mică de 12 luni, cât și a celor din comunitățile istorice care nu au cetățenie română, inclusiv a descendenților lor.
Totuși, la nivel epistemic „diaspora românească” nu este același lucru cu „românii de pretutindeni”, ultimul termen include Diaspora pentru că se referă la o definiție stabilită de articolul 1 din Legea nr. 299 din 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și care cuprinde cetățenii români, etnicii români, cei care aparțin de filonul etnic și lingvistic românesc, persoanele originare din România sau descendenți ai acestora, precum și persoanele care își asumă identitatea culturală română. Primul termen se referă mai mult la cetățenii români din afara granițelor țării.
Așa că, indiferent ce cifre ar utiliza autoritățile în spațiul public, este limpede că avem astăzi „două Românii”: cea din țară și cea formată în afara granițelor țării, bazată pe mobilitatea ultimilor 32 de ani, cu predilecție după aderarea României la Uniunea Europeană.
Graficul de mai jos ilustrează evoluția plecărilor definitive din țară în ultimele trei decenii, așa cum apar ele în statistica INS. Dar asta ilustrează doar o parte a întregului fenomen al exodului post-decembrist, desfășurat în cinci valuri, neluând în calcul și fenomenul de „migrație a creierelor” (brain drain) care a determinat la noi și o penurie a forței de muncă în diverse domenii în care se cere calificare.
Chiar dacă actuala clasă politică nu dorește să recunoască, este evident că legăturile Diasporei cu țara natală sunt foarte puternice și de lungă durată. Asta se poate măsura atât prin prezența masivă la vot de-a lungul ultimelor scrutine electorale, cât și prin banii transferați rudelor rămase în țară.
Iar dacă am judeca lucrurile strict din punct de vedere economic, am putea constata faptul că Diaspora reprezintă unul din investitorii semnificativi în economia națională a României. De exemplu, ultimele date ale Băncii Mondiale arată că doar în 2020, românii din Diaspora au trimis în țară de două ori mai mult decât toate investițiile străine directe (FDI) din acel an – o sumă totală de 7,63 miliarde euro (aproape 3% din PIB)! Această cifră fiind cât trei contribuții anuale ale României la bugetul Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, Diaspora poate sponsoriza anual participarea României la bugetul european pentru anul în curs plus următorii doi ani.
În ciuda acestor evidențe, asistăm periodic la derapaje ale unor politicieni împotriva Diasporei. Aceștia îi acuză pe nedrept pe românii din străinătate că nu ar avea nicio contribuție la evoluția statului român. Regretabil e că există și mulți reprezentanți ai statului care au încercat, prin toate mijloacele, să-i umilească și să-i ignore pe acești români, sau să le facă cât mai dificilă participarea la luarea deciziilor privind viitorul țării.
Chiar și acum, cota de reprezentare a Diasporei în Parlamentul României este discriminativă, nereflectând nici pe departe statisticile care consemnează o realitate. Românii cu domiciliul definitiv în străinătate sunt reprezentați doar de 6 parlamentari, tot atâția cât județul Covasna, cu o populație de patru ori mai mică decât totalul posesorilor de pașapoarte cu domiciliul în străinătate. În realitate, norma de reprezentare, conform cifrelor actualizate, ar trebui să fie de 18 parlamentari. De trei ori mai mare! De altfel, situația în sine este inacceptabilă și umilitoare pentru această comunitate, în pofida afirmațiilor actualilor guvernanți care susțin că vor ca românii să se întoarcă acasă. Acțiunile acestora sunt exact contrare declarațiilor.
De aceea sunt importante proiectele USR pentru reprezentarea corectă a Diasporei în Parlament, pentru facilitarea dreptului cetățenilor români din străinătate (dar care încă au domiciliul în țară) de a vota parlamentarii din circumscripțiile din țară, sau dreptul de a putea candida în baza pașaportului cu domiciliul în străinătate. Acestea nu reprezintă „favoruri”, ci sunt niște drepturi garantate prin Constituție, dar care sunt neglijate de prea mult timp. Este obligația noastră morală de a repara această nedreptate, și de a recunoaște noul profil al țării, cu o populație foarte mobilă și un număr semnificativ de cetățeni și etnici cu origini românești trăind în afara granițelor țării. De asemenea, volumul serviciilor și organizarea instituțiilor care deservesc acest număr impresionant de cetățeni trebuie să reflecte la rândul lor noua realitate.
Această situație de ignorare a realității privind Diaspora trebuie să înceteze acum, reprezentarea în Parlament trebuie să fie adusă în linie cu prevederile constituționale, guvernul și instituțiile statului trebuie să-și adapteze rapid funcționarea la noua realitate, să aibă nivele de personal și servicii pe măsura cererii, să faciliteze cu adevărat participarea celor din afara granițelor țării la procesul electoral. E nevoie de măsuri concrete, nu doar declarații, care să demonstreze că nevoile românilor de peste graniță sunt luate în considerare cu adevărat și că aportul lor la dezvoltarea țării este recunoscut și apreciat.
