Salvarea Venezuelei
CARACAS/LIMA – Pe 6 decembrie 1998, Hugo Chávez a fost ales președinte al Venezuelei. Efectele acelui vot - care este considerat de mulți ultima rundă de alegeri libere și corecte din această țară - se fac încă simțite.
de Enrique ter Horst, Hugo Palma
După obținerea președinției, Chávez a trădat suveranitatea Venezuelei în favoarea intereselor Cubei. Orice încercare de a opri brutalitatea regimului a fost întâmpinată cu represiune, încarcerări, înfometare și exil forțat. Controlul regimului asupra statului, de la sistemul judiciar la comisia electorală, a devenit total, un rezultat la care vecinii din America Latină ai Venezuelei nu s-au opus în niciun fel.
Când prețul petrolului a explodat, câștigurile au fost furate și irosite. La finalul perioadei de bunăstare, la conducerea țării se afla Nicolás Maduro, succesorul ales cu grijă de Chávez. Mai puțin abil decât mentorul său, el a devenit dictator și a supus țara propriei sale voințe și unei elite conducătoare.
Regimul lui Maduro a falimentat economia, a distrus industria petrolieră și a sărăcit pe toată lumea cu excepția sa și a acoliților săi.
Cinismul regimului este fără limite. Primarul ales în Caracas nu este Bolivarian? Numești peste el un om loial guvernului. Câștigă opoziția două treimi din Adunarea Națională? Pui consiliul electoral să “aleagă” o “Adunare Constituantă” formată din patrioți și distrugi opoziția prin divizarea conducătorilor săi și crearea unei grupări de opoziție false.
Cer oamenii referendum pentru demiterea președintelui? Ignoră-i. Se plâng de sărăcie, crime, boli, violență și lipsa oportunităților economice? Dă vina pe “războiul economic” pornit de Statele Unite. Dacă ies în stradă, împușcă-i. Și mai presus de toate, nu admite niciodată existența unei crize, chiar dacă asta înseamnă să respingi asistența umanitară atât de necesară.
În timp ce venezuelenii scormonesc prin gunoaie în căutare de alimente, regimul își încalcă obligațiile internaționale și își amenință vecinii prin subminarea instituțiilor și proceselor democratice ale acestora. Și, deloc surprinzător, în ciuda brutalității în creștere (tot mai documentate) a regimului lui Maduro, niciun politician, soldat, polițist sau membru al milițiilor nu a fost acuzat, judecat sau condamnat pentru vreun fel de infracțiune.
Dictatorii care ordonă împușcarea propriilor cetățeni se agață strâns de putere. Ei știu că înlăturarea de la putere înseamnă pentru ei moartea sau exilul permanent (în Cuba sau Rusia în cazul lui Maduro). Din acest motiv nimeni nu trebuie să se lase înșelat de periodicele “deschideri democratice” ale regimului. Alegerile prezidențiale de luna viitoare, de exemplu, nu sunt decât o farsă cu scopul de a restabili legitimitatea internațională. Niciunul dintre contracandidați nu sunt o amenințare pentru Maduro. La fel și în cazul apelului la negocieri lansat de regim: “dialogul” dintre guvern și opoziție este doar pentru a câștiga timp, pentru a diviza opoziția și pentru a demoraliza publicul.
Cu siguranță, regimul nu vrea să permită opinii contrare. În condițiile în care sondajele arată că 80% din electorat dezaprobă conducerea lui Maduro, guvernul își gonește dușmanii din țară. Aproximativ 500.000 de venezueleni au fugit în Columbia vecină. Sute de mii au fugit de asemenea în Argentina, Chile, Brazilia, Peru și în alte părți, ceea ce a determinat apariția unei crize umanitare grave. Nimeni nu a plecat în Cuba și foarte puțini s-au dus în Bolivia sau Nicaragua.
Pe cei mai vocali dintre activiștii care nu și-au părăsit țara îi așteaptă detenția. Varianta “socialismului de secol 21” din Venezuela include peste 230 de prizonieri politici.
Partea pozitivă a acestei situații este că rănile auto-provocate încep să amenințe regimul și pe liderii săi. Venezuelenii au pierdut 96% din puterea de cumpărare de când Maduro a devenit președinte în aprilie 2013 și populația furioasă ar putea exploda în revoltă în orice moment. Sancțiunile impuse de Canada, Uniunea Europeană, SUA și Panama încep să doară iar o investigație a Curții Internaționale cu privire la acuzații de crime împotriva umanității îi arată regimului că lumea nu l-a uitat.
Însă suferința pe care o îndură venezuelanii după o generație de chavism va rămâne. Regimul Maduro s-a inspirat din manualul fraților Castro din Cuba și acționează cu prezumția că singurul mod de a supraviețui este prin strivirea voinței populare. Dacă regimul va avea succes, democrația din Venezuela nu va fi singura sa victimă. China, Iran, Rusia și Coreea de Nord - țări care au susținut îndelung economic și militar Venezuela - vor face probabil incursiuni mai adânci în regiune și vor fi surse permanente de tensiune strategică, putând chiar să deschidă poarta terorismului și proliferării nucleare.
Liderii continentului american au acum oportunitatea de a contesta impunitatea lui Maduro și de a restabili securitatea și stabilitatea regională. La summit-ul de la Lima din 13-14 aprilie, situația din Venezuela va fi în topul subiectelor. Lui Maduro i s-a retras deja invitația de participare. Din cauză că reacția anemică a Americii Latine la criza din Venezuela a perpetuat suferința, summit-ul trebuie să ia măsuri îndrăznețe și decisive împotriva dictaturii corupte și periculoase a lui Maduro. Nu mai există scuze pentru tăcere. Adeziunea rigidă a lui Maduro la chavism este o amenințare serioasă la adresa stabilității regionale. Pentru America Latină, singurul mod de a opri tragedia umanitară și de a preveni extinderea acesteia este să îngroape o dată pentru totdeauna fantoma lui Chávez (detalii despre concluziile Summitului - AICI, AICI şi AICI - n. r.).
