În graba noastră de zi de zi, către un țel, către o oportunitate, către un obiectiv, tindem să devenim din ce în ce mai absenți - nu ne pierdem în detalii și nu ne uităm în stânga sau în dreapta către cei care rămân în urmă. Ne îndreptăm atenția către ei doar atunci când vreo instituție ori organizație internațională ne plasează pe ultimele locuri în diverse clasamente care privesc egalitatea de șanse. Iar atunci când acordăm atenție acestor subiecte, o facem doar datorită presiunilor exterioare, doar pentru a bifa niște căsuțe, fără să fim convinși că egalitatea de șanse este soluția pentru multe dintre problemele cu care ne confruntăm zilnic.
Adevărul este că eșuăm zi de zi să înțelegem că egalitatea este una dintre premisele principale pentru a putea asigura prosperitatea economică. Și nu este atât de complicat pe cât putem crede, ci este chiar la îndemâna noastră să luăm niște măsuri care să ne aducă mai aproape de ceea ce ne dorim de fapt din punct de vedere economic, fără, însă, să lăsăm oameni în urmă. De aceea, vă propun ca în următoarele săptămâni să dezbatem ceea ce eu numesc „Investment for good” – modul cum România poate avansa din punct de vedere economic, cu politici sociale sustanabile și cu soluții bazate pe progres.
De unde pornim și unde ajungem
Începem discuția de la situația care ne este cea mai la îndemână – egalitatea de gen pe piața muncii. Situația, în prezent, conform ultimului Index al Egalității de Gen, arată că diferența între participarea pe piața muncii în cazul bărbaților, respectiv al femeilor este de 18%. Asta înseamnă că deși companiile se bat pe resursa umană de calitate, de cele mai multe ori femeile sunt date la o parte sau pornesc cu șansa a doua în cursa pentru un loc de muncă. Mai mult decât atât, același Index indică și faptul că în societatea românească (dar și la nivel european) există încă foarte clar definită concepția privind locurile de muncă „mai potrivite” pentru femei sau pentru bărbați. Astfel, în domeniul educației, al sănătății și al asistenței sociale lucrează preponderent femei – 16% din totalul femeilor angajate, comparativ cu doar 3% bărbați. Pe de altă parte, în STEM proporțiile sunt inverse, doar 9% femei și 31% bărbați. Asta în timp ce, în mod paradoxal, România este cunoscută ca fiind una dintre țările cu cel mai mare procent de absolvente din STEM. Faptul că nu reușim să le integrăm în piața muncii, că undeva, pe parcurs, ele se pierd, reprezintă o altă ruptură, prin care nu valorizăm investiția pe care o facem în educația lor și, prin urmare, nu capitalizăm rezultatele pe care le-ar putea genera prin contribuția lor. Cine pierde din asta? Statul – societatea în ansamblul ei, adică, practic, fiecare dintre noi.
Pierzătorii și câștigătorii
Ecuația este simplă: România pierde anual bani din cauza lipsei egalității de șanse dintre femei și bărbați. Undeva în jurul sumei de 19 milioane de euro este costul de oportunitate pe care îl plătim pentru că nu reușim să asigurăm, cu adevărat, egalitatea de gen pe piața muncii. Ce am putea face cu acești bani, aproape 11% din PIB-ul țării, bani pe care nu doar că îi pierdem, dar nici măcar nu îi conștientizăm din punct de vedere potențial? Îi putem redirecționa către educație sau servicii sociale. Îi putem investi în sănătate sau infrastructură. Îi putem folosi pentru a asigura acea bunăstare pe care ne-o dorim, sunt sigură, cu toții.
Concret, ce putem face ca societatea în ansamblu să câștige?
Un prim pas ar fi să reducem decalajul dintre femei și bărbați la locul de muncă și acasă. Dincolo de politici publice dezvoltate în acest sens trebuie să conștientizăm și că avem nevoie de o schimbare a gândirii și a cutumelor. E nevoie să transmitem cât mai clar că implicarea bărbaților în activitățile de îngrijire a gospodăriei reprezintă nu doar o asumare a responsabilității în cuplu, dar și beneficii financiare și stabilitate în familie.
Soluțiile care există pot avea mai multe valențe – de la eficientizarea spațiului de lucru și încurajarea echilibrului între viața de familie și cea profesională, până la armonizarea salariilor și șanse reale de avansare în carieră și, în special, în poziții de leadership pentru femei.
Imaginea leadership-ului feminin în România, nu se suprapune cu principiul egalității de șanse și de gen. Conform ultimului studiu, doar 13% dintre membrii consiliilor de administrație ale companiilor listate sunt ocupate de femei, conform Eurostat.
Acțiuni orientate în trei direcții
Investițiile în sănătate, educație și politici publice sunt practic, cei trei piloni care sprijină succesul și eficiența oricăror politici publice, inclusiv ale celor legate de egalitatea de șanse.
După ce transformăm aceste aspecte în povești de succes, trebuie să ne uităm mai departe – piața muncii. Aceasta rămâne un teritoriu, din păcate, puternic neexploatat atunci când vine vorba de cea mai bună resursă – femeile. Ele reprezintă undeva la 75% din totalul forței de muncă.
Chiar și așa, de multe ori, femeile nu participă activ în piața muncii, din cauza distribuției inegale a responsabilităților de îngrijire a copiilor sau a persoanelor vârstnice din familie ori chiar a activităților de îngrijire a gospodăriei care, așa cum știm cu toții, sunt neremunerate.
Toate acestea împiedică femeile să aibă aceleași oportunități de a accesa un loc de muncă, în condițiile în care nu există alternative pentru situațiile menționate anterior – after school pentru copii, servicii sociale pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, flexibilitate, astfel încât și bărbații să se implice activ în îndeplinirea tuturor acestor îndatoriri.
Mai mult decât atât, urmările crizei sanitare peste care se suprapun deja efectele unei crize economice afectează și mai mult categoriile vulnerabile, printre care se numără și femeile.
Avem nevoie, așadar, de măsuri concrete și directe pentru a încuraja egalitatea de șanse și de gen pe piața muncii și nu numai. Pentru că doar atunci când vom ști să punem în valoare această resursă și să o integrăm cu adevărat în câmpul muncii, vom putea spune că am făcut un pas enorm în față.
Mai multe femei pe piața muncii înseamnă un PIB crescut, o forță de muncă mai diversă și eterogen pregătită.
Potențialul de creștere sustenabilă există. Trebuie doar să avem deschiderea și dorința de a face mai mult decât doar să bifăm niște căsuțe în niște formulare și să acceptăm că a acorda șanse egale tuturor cetățenilor nu este despre competiție, ci despre cooperare.
