“N-am crezut niciodată că se scoate la concurs postul de secretar general al NATO, dar se pare că s-a scos și domnul Iohannis s-a înscris la acest concurs”. Comentariul malițios al fostului președinte Traian Băsescu, după ce Klaus Iohannis a anunțat că își depune candidatura la funcția de secretar general al NATO, este, pe fond, corect. E pentru prima dată de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, în 1949, când un lider politic al unui stat membru își anunță public intenția de a conduce cea mai mare alianță militară din lume.
Într-o declarație de presă, transmisă de Palatul Cotroceni, la care jurnaliștii nu au avut acces, Iohannis și-a declarat dorința de a deveni, în numele României, viitorul general al NATO, la 1 octombrie 2024, după ce expiră mandatul actualului șef al Alianței, Jens Stoltenberg. Printre motivele invocate – contribuția României la securitatea Europei și importanța flancului estic după invazia Rusiei în Ucraina. Sunt însă lucruri pe care președintele nu a vrut să le clarifice:
De ce a făcut acest anunț oficial? Pe 22 februarie, când corespondentul Bloomberg la Casa Albă a publicat informația că România și-a notificat aliații cu privire la intenția lui Iohannis de a deveni secretar general al NATO, Președinția a răspuns că nu comentează “zvonuri”. Ce s-a schimbat în trei săptămâni?
S-a consultat Klaus Iohannis cu partenerii occidentali înainte de a face acest anunț?
-
Pe cine se bazează președintele? Știm, din ce ni se relatează despre președinte, că nu face gesturi riscante și că nu se aventurează dacă nu e convins de succes.
Ce a urmărit aducând în spațiul public competiția internă din cadrul NATO? Până acum, șefia NATO s-a decis în urma negocierilor dintre statele-membre, fără ca dezbaterile sau discuțiile să fie publice.
Până unde e dispusă România să meargă pentru a susține candidatura președintelui Iohannis? Presa internațională scrie deja despre riscul unei rupturi în cadrul NATO, dată fiind susținerea pentru olandezul Mark Rutte pe care Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania au transmis-o deja.
De ce merită liderul politic Iohannis această funcție? România se poate considera îndreptățită să dețină șefia NATO, dar de ce trebuie să-i revină neapărat de Klaus Iohannis? De ce un un președinte de țară care și-a dezamăgit cetățenii ar fi bun să conducă cea mai importantă alianță militară a planetei?
Care sunt beneficiile pentru România? Odată ales, Klaus Iohannis va reprezenta politica și interesele Alianței. De ce să negocieze România această funcție și nu alta, la nivelul cel mai înalt al noii Comisii Europene, care va fi formată după alegerile din 9 iunie?
Ce se întâmplă în cazul în care va fi desemnat secretar general al NATO? Mandatul lui Stoltenberg se încheie pe 1 octombrie. Chiar dacă alegerile prezidențiale din România au fost devansate în septembrie, Klaus Iohannis ne-a spus că nu intenționează să-și scurteze mandatul. Va fi concomitent, din octombrie până în decembrie, și președintele României și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice?
A făcut președintele anunțul doar ca tactică de negociere pentru o altă funcție, așa cum au interpretat unii diplomați occidentali? Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung scria că, anul trecut, Iohannis și-ar fi exprimat dorința de a deveni șeful Comisiei Europene, iar corespondentul Europei Libere la Bruxelles avansează ipoteza unei “lovituri de stat” a președintelui român împotriva Ursulei von den Leyen.
Există riscuri (reputaționale sau de altă natură) pentru România în cazul unui eșec?
Probabil că la unele dintre aceste întrebări vom avea răspunsuri în perioada următoare. Nu de la președinte, ci din presa occidentale, care va încerca să obțină informații despre negocierile de la vârful NATO. Deocamdată, faptul că, în două zile de la anunțul oficial al lui Iohannis, niciun stat nu a transmis că l-ar susține nu e un semnal bun pentru președinte.
