Dr. Iustina Stan, medic pediatru: „Poluarea de interior are un impact puternic asupra problemelor respiratorii la copii”

Data actualizării: Data publicării:
New Project (9) Articol susținut de Philips
Dr. Iustina stan, medic primar pediatrie, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu-Rusescu”

Poluarea poate declanşa sau accentua diverse probleme respiratorii. Copiii care au deja probleme respiratorii sunt însă mult mai vulnerabili. Stăm de vorbă cu Dr. Iustina Stan, medic primar pediatru, pentru a afla mai multe despre acest subiect şi care sunt soluţiile.

Cât de vulnerabili la poluare sunt copiii care au deja probleme respiratorii?

Dacă vorbim de bolile cronice copii, ne referim de fapt la bolile cu o evoluție mai mare de 3 luni. Tot ce depășește 3 luni se încadrează deja în boli pulmonare cronice. Există o multitudine de boli dincolo de wheezingul recurent al preșcolarului, care chinuie părinții și medicii până la vârsta de 5-6 ani. Dincolo de astmul bronșic există și boli mai dificile, mai grele, cum sunt bolile interstițiale pulmonare, care au un tratament destul de greu de efectuat și, evident, fibroza chistică. Acestea sunt cele mai frecvente boli cronice.

Dacă vorbim de impactul poluării, contează foarte mult pentru bolile cronice impactul poluării de interior. De ce? Pentru că, cu cât copilul este mai mic, petrece mai mult timp în interior. Studiile efectuate au arătat de fapt că și un adult care muncește, care merge (în vremuri normale, nu acum) la muncă, petrece un procent între 50-80% din timp în interior, din 24 de ore. Casnicele și copiii petrec până la 85-92% din timp, din 24 de ore, în casă. Ne referim la dormit, la activități școlare, la timpul de lucru, la timpul petrecut pentru efectuarea treburilor domestice. Dar tot activități indoor sunt și activitățile școlare și participarea la spectacole, la conferințe.

Este evident că poluarea atmosferică de interior este dependentă de poluarea din exterior, dar există și surse proprii poluării de interior. Sistemele de încălzire reprezintă una dintre cele mai importante surse de poluare. Să nu uităm că există tipul de încălzire cu centrală cu gaze, iar aici există pericolul poluării cu monoxid de carbon, dar, cel puțin în Romania, există foarte multe case care sunt încălzite cu lemne, cu cărbuni. În aceste case cu încălzire cu lemne există un mare risc de poluare dacă nu asigurăm un sistem de ventilație normală. Și cum la noi e povestea veșnică, românească, că ne trage curentul, sistemul de ventilație nu este întotdeauna cel mai corect. Să zicem că aceasta este o poluare involuntară. A doua este poluarea voluntară, adică expunerea copilului, mai ales sub vârsta de 3 ani, la fumul de țigară. Ultimele cercetări arată că anumiți compuși din fumul de țigară determină modificări la nivelul activității ARN- metiltransferaza, care modifică răspunsul imun la varii alergeni. Odată apărute aceste modificări genetice se vor transmite așa din generație în generație, adică modificările deja apărute la unul din părinți, la mamă mai ales, se vor transmite la copii.

Când vorbim de poluarea de interior, pe lângă gaze, fumul de țigară, sunt foarte importante umezeala și temperatura din cameră. Noi trebuie să păstrăm o umiditate între 30 și 50%, așa este optim. În ceea ce priveşte temperatura, ideal este ca aceasta să fie între 19 și 22 de grade, mai ales la copilul foarte mic.

Apoi, mai putem vorbi de utilizarea în exces a produselor de curățenie, mai ales în epoca aceasta, în care lumea spală cu tot mai mult clor, eventual concentrat. Vaporii din detergent, compușii volatili din clor se pot depune la nivelul căilor aeriene și pot declanșa reacții inflamatorii, ceea ce va avea impact asupra copiilor cu boli pulmonare cronice, unde pre-există deja o inflamație. Chiar dacă este sub tratament, ea există acolo.

Ce putem face pentru reduce poluarea de la interior?

Trebuie să fim conștienți că utilizarea multiplelor metode de mitigare a poluării aerului nu sunt întotdeauna simple, nu sunt întotdeauna ieftine, iar cu cât sunt mai multe, aderența la ele va fi mai mică. Deci noi trebuie să alegem să reducem ce este important, ce are impact asupra sănătății copilului sau adulților. De exemplu, nu mă deranjează un produs cu detergent, dar știu că am probleme cu praful, cu mucegaiul, cu umiditatea și atunci prefer să folosesc un aspirator cu filtru HEPA foarte bun, prefer să schimb mochetele sau să le dau de tot afară, să folosesc un purificator de aer decât să mai am și grija detergentului pe care îl folosesc. Pentru că trebuie să fim conștienți, cu cât cerem mai mult de la părinți, aderența va fi mai slabă. Trebuie să alegem împreună, în funcție de manifestările copilului sau ale părinților, metoda cea mai bună, cea mai acceptată și pe care aceștia și-o permit. Trebuie să adaptăm sfaturile la realitatea familiei, pentru că altfel eficiența este aproape zero.

Un alt aspect unde putem interveni este reducerea microparticulelor suspendate și a poluării cu produse biologice. În marea gamă de produse biologice poluante sunt cuprinse și mucegaiul, praful, acarienii, părul de animale, gândacii de bucătărie, iar dacă vorbim de perioada aceasta și virușii, bacteriile, care pot fi de origine animală sau umană.

Trebuie să fim foarte atenți mai ales la copiii cu wheezing recurent sau cel asmatic, pentru că în mod ideal ar trebui să știm dinainte dacă copilul respectiv are o hipersensibilitate la unul sau mai mulți alergeni. Putem face asta prin teste specifice, iar în cazul în care nu putem din cauza pandemiei, soluția cu ajutorul căreia ne putem da seama este să mergem într-un alt loc și să observăm dacă este mai mult praf ca de obicei sau mucegai și copilul are simptomatologie. Atunci este evident că orice expunere la acel alergen poate agrava simptomatologia respiratorie a copilului. Aceasta este o metodă practică pentru părinți în cazul în care nu știu la ce este alergic copilul. La un moment dat se vor face și aceste teste specifice. Părintele trebuie să știe ce are de făcut atunci.

Ce putem să mai facem sunt așa-zisele metode de mitigare, de reducere a expunerii la poluanți. Recent a apărut în Jurnalul de Alergologie și Imunologie Clinică un nou ghid de management în astm, inclusiv la copil și la adult. Experții spun că una dintre cele mai actuale probleme este poluarea de interior. După analizarea mai multor studii pe diferite grupe de poluanți s-a ajuns la concluzia că, de fapt, se pare că o intervenție multifactorială a mai multor factori de poluare ar putea influența controlul astmului, scăderea frecvențelor exacerbărilor și îmbunătățirea calității vieții.

Dacă vorbim de locurile din apartament în care trebuie să avem mai multă grijă, se pare că acești poluanți aerici au calitatea de a se concentra mai mult în zonele cu umiditate mare: în baie, în zonele de circulaţie, în zonele în care se face condens, în dreptul ferestrelor. Soluția este aerisirea frecventă. În al doilea rând, pentru cei cu alergii la acarieni, se recomandă utilizarea pernelor și a păturilor din materiale speciale, hipoalergenice și chiar utilizarea de așternuri din material impermeabil.

De asemenea, o altă soluție este utilizarea frecventă a aspirării cu filtre HEPA, cu condiția ca persoana alergică să nu fie în cameră. În momentul în care folosim aspiratorul, automat microparticulele de la nivelul solului, mai ales cele de 10 microni, vor fi ridicate în aer. În general, sunt inspirate mai des cu atât mai mult cu cât înălțimea pacientului este mai mică.

Este indicat să avem uscător de rufe? Pentru că dacă le uscăm în casă este umiditate, iar dacă le uscăm afară prind praf și atunci îl aducem în casă.

Da, în familiile cu hiperreactivitate nu este indicată uscarea rufelor în casă, nu numai din cauza umidității, dar și pentru că atunci când stau rufele în casă, cantitatea de Aspergillus, care este o mică ciupercuță, crește de foarte multe ori. Această ciupercuță, dacă este inspirată, mai ales la copilul astmatic sau la copilul cu bronșiectazii sau fibroză chistică, poate determina apariția unei boli pulmonare severe – Aspergiloza bronhopulmonară. Astfel, un uscător își va găsi foarte ușor utilitatea în aceste cazuri.

Și dacă nu avem probleme respiratorii?

Este bine oricum să ținem cont de aceste aspecte, exact cum este recomandată curățarea filtrelor de la aerul condiționat, filtrelor de la mașină, pe care multă lume uită să le schimbe. Chiar dacă nu suferă de hiperreactivitate, ca în celebrul caz Legionella, pot dezvolta, în anumite condiții, boli grave.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri