Sari la conținut

Ai carte, ai parte!

Cei mai buni studenţi ai Universităţii Transilvania din Braşov au fost premiaţi. Toţi şefii de promotie din 2017 au primit o diplomă de excelenţă şi au fost recompensaţi cu smartphone-uri şi abonamente pentru telefonul mobil. 

Gala şefilor de promoţie a ajuns anul acesta la a şasea ediţie. 40 de studenţi care au terminat promoţia 2016-2017 cu cele mai mari medii au fost recompensaţi pentru meritele lor la învăţătură.

"Este unul dintre cele mai importante evenimente ale Universităţii pentru că ne premiem cei mai buni absolvenţi, cei care pe parcusrul aniilor de studii, trei , patru sau şase ani în cazul Facultăţii de Medicină, au avut cele mai bune rezultate", Vasile Abrudan, Rector Universitatea Transilvania Braşov.

"Am premiat şi anul acesta cei mai buni dintre cei buni, adică şefii de promoţie ai tuturtor programelor de studii din universitate. Cred că facem un lucru absolut normal şi că putem întări sentimentul acesta de apartenenţă a acestor studenţi vis-a-vis de instituţia care i-a format, Universitatea Transilvania din Braşov ", Daniel Munteanu, Prorector Universitatea Transilvania Braşov.

Vizibili emoţionaţi, studenţii au spus că acest an universitar a fost unul bun şi ca au planuri mari pentru viitor. 

"Foarte frumos, destul de simplu deşi acum în final o să avem licenţa şi avem emoţii, puţin stres, dar sperăm să se termine cu bine", student. 

"M-am înscris la titularizare, să ajung în sistem, să predau. Sunt, momentan, antrenor, dar mai mult voluntar pe partea de montaniard", student. 

Gala a continuat cu premierea studentului care a avut cea mai mare medie din universitate. 

Studenţilor li s-a înmânat diploma de excelenţă şi au fost răsplătiţi special cu smartphone-uri şi abonamente.

"Compania RCS RDS va oferi tuturor şefilor de promoţie câte un pachet format dintr-un smartphone cu abonament gratuit timp de 12 luni ", Mihaela Ardelean - Reprezentant Marketing RDS & RCS.

Organizatorii evenimentului au numit gala de anul acesta un succes şi speră să rămână în continuare tradiţia Universităţii Transilvania.

Reporter: Anca Coman / Operator: Dan Dascălu

Etichete:

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale