Centre de excelenţă în handbal, la Braşov

Data publicării:
CENTRU EXCELENTA

La iniţiativa Federaţiei Române de Handbal, sub Tâmpa vor fi create două centre, unul de fete şi unul de băieţi, unde se vor pregăti cei mai buni tineri handbalişti din ţară. După ce a stat mai mult timp la stadiul de proiect, părţile implicate au demarat primele proceduri legislative pentru conturarea proiectului. Consiliul Local a aprobat, în unanimitate de voturi, parteneriatul cu Federaţia Română de Handbal şi Ministerul Educaţiei, pentru înfiinţarea Centrului de excelenţă în handbal,

"Să pună cap la cap un program de pregătire şcolară adecvat acestor sportivi de mare performanţă care să fie pepiniera pentru loturile naţionale ale României de fete şi de băieţi, pentru anii următori", a spus Cătălin Leonte - consilier local.

În acest parteneriat, federaţia va suporta jumătate din cheltuielile de funcţionare ale centrului, iar municipalitatea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, cealaltă jumătate. FRH va furniza şi echipamente sportive, dotările pentru cabinetul metodic, medicamentele, susţinătoarele de efort pentru sportivi şi asigurările medicale ale acestora. Primăria Braşov îşi asumă partea de infrastructură, respectiv zonele pentru internat şi sălile de pregătire.

Redactor: Adrian Susnau
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România în care sunt locuri de muncă, dar nu mai sunt suficienți oameni. Firmele caută angajați...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998