COVASNA. Spitalul din Sf. Gheorghe, amendat 

Data publicării:
SPITAL SFANTU

Singurele nereguli care s-au găsit la Spitalul din Sfântu Gheorghe în urma controlului făcut de cei de la CAS, sunt legate de completarea fişelor de observaţie ale pacienţilor.

"În rubrica unde trebuia să se treacă locul de muncă al pacientului s-a scris "salariat", în loc de societatea sau instituţia în care a lucrat. E un exemplu dintre greşeli", a precizat Andras Robert - managerul Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe.

Chiar dacă recunosc că neregulile găsite aici nu sunt de natură să afecteze calitatea serviciilor medicale sau siguranţa pacienţilor, reprezentanţii CAS susţin că, prin contractul încheiat cu Casa, spitalul s-a angajat inclusiv să respecte normele de completare a fişelor medicale.

"E o sancţiune unu la sută pe primul trimestru, pe valoarea de contract din trimestrul I, nu mi se pare sancţiunea aspră, e sancţiunea cea legală. E drept că nu au fost găsite abateri grave, ceea ce mă mulţumeşte", a spus Gheorghe Drăgoiu - preşedintele CAS Covasna.

Conducerea spitalului vine cu explicaţia pentru aceste erori: unitatea medicală se confruntă cu o criză acută de personal. Aşa ca managerul spitalului a contestat amenda.

"Intră în operaţie, iese din operaţie, se consultă să meargă la vizită, mai intră în gardă, este o suprasolicitare a personalului", a declarat Andras Robert - managerul Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe.

Cele mai multe posturi vacante sunt la secţiile de Ginecologie şi Pediatrie.

"Am un singur asistent în tură. Mi-ar trebui încă o persoană măcar. La cât e volumul de muncă dimineaţa mai ales", a declarat Molnar Juja - şef secţie ginecologie.

"Sunt enorm de multe hârtiile pe care le întocmim zilnic la fiecare pacient şi se mai întâmplă că mai greşim un număr, o literă", a spus o asistentă. 

În Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe lucrează 560 de cadre medicale pe toate compartimentele. Cu toate astea 200 de locuri sunt încă vacante. Chiar dacă se deblochează posturi, conducerea nu poate face angajări pentru că bugetul este limitat - trei milioane de lei pentru cheltuieli de personal şi utilităţi, din care, luna aceasta, 80.000 de lei s-au întors la stat, sub formă de amendă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate