Decizii pentru deputaţii Ioan Adam şi Ion Diniţă

Data publicării:
DECIZIE ADAM

Primul care a aflat decizia a fost conservatorul Ion Diniţă. Acesta este acuzat de trafic de influenţă. Procurorii spun că ar fi intervenit pe lângă preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, pentru ca firma pe care o conduce să obţină lucrări de utilitate publică. Sumele primite, de exemplu, pentru asfaltarea unui drum judeţean au fost de 10 ori mai mari decât cele reale, spun procurorii. Magistraţii Curţii Supreme au decis cercetarea lui Ion Diniţă sub control judiciar.

Următoarea decizie a venit în jurul orei 18:00. Deputatul Ioan Adam a primit mandat de arestatare preventivă. Nu a răspuns la întrebările presei nici când a venit la instanţă, nici după ce s-a dat decizia.

Ioan Adam este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul în care a fost arestat preventiv şi Viorel Hrebenciuc. Ambii ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi aranjat retrocedarea abuzivă a 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...