HANDBAL. Victorie lejeră în deplasare 

Data publicării:
SPORT CORONA HANDBAL-3

Braşovencele au condus la pauză cu 5 goluri diferenţă, 13 la 8 şi au menţinut o diferenţă confortabilă pe tot parcursul partidei. Aurelia Brădeanu a marcat 9 goluri in acest meci. După acest succes, Corona a încheiat turul Ligii Naţionale pe poziţia a doua, cu 28 de puncte, la doar două puncte distanţă de liderul HCM Baia Mare.

Problemele braşovencelor sunt în schimb în zona administrativă. Interul Diana Druţu şi-a depus memoriu pentru a deveni jucătoare liberă de contract întrucât restanţele salariale din vara trecută nu i-au fost plătite. De menţionat că de la începutul acestui campionat toate handbalistele Coronei sunt cu banii la zi.

Federaţia Română de Handbal a înştiinţat clubul de sub Tâmpa, că trebuie să plătească restanţele către jucătoare, până la 25 ianuarie. În caz contrar, Druţu va fi declarată jucătoare liberă şi va putea semna pentru orice altă echipă. De serviciile ei s-au arătat deja interesate CSM Bucureşti şi HSM Roman.

Pentru Corona urmează o nouă partidă în deplasare în Liga Naţionale. Braşovencele vor juca duminică, 19 ianuarie de la ora 11:00 contra celor de la Cetate Deva, iar partida va fi transmisă, în direct, de DigiSport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri