HOCHEI. Înfrângere după înfrângere

Data publicării:
HOCHEI-1

Meciul a fost echilibrat în primele două reprize iar goluri au fost marcate de fiecare dată în superioritate. Oaspeţii au deschis scorul prin Berlev, în dublă superioritate, iar Zsok a fructificat primul moment cu om în plus pentru galben-albaştrii. Gazdele au fost mai incisive în actul secund şi au creat câteva ocazii importante dar golul a picat doar în dublă superioritate când Matyas Biro a înscris după un şut respins al lui Virag.

Repriza a treia a fost însă a oaspeţilor care şi-au fructificat foarte bine momentele de power-play, cu Anton Berlev pedepsind de încă trei ori apărarea braşoveană. Ultimul gol al partidei a fost reuşit de Moldovan pe contra-atac. În urma acestui rezultat harghitenii trec peste braşoveni în clasamentul Ligii Naţionale şi ocupă acum locul 3. În Liga Mol, braşovenii rămân ultimii iar ciucanii speră la un loc de play-off.

Disputa din patinoarul Olimpic a arătat încă odată problemele mari din defensiva gazdelor în timp ce plus ofensiv al ciucanilor a fost dat de stranierii sosiţi în ultima perioadă. În condiţiile în care strategia braşovenilor de a nu aduce jucători de valoare din afara ţării nu se va schimba în perioada următoare, accederea în play-off Ligii Mol, dar mai ales în primele 4 din campionatul intern, devine din ce în ce mai puţin probabilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri