În memoria fumatului

Data publicării:
ULTIMA TIGARA

Fumătorii au petrecut o ultimă seară cu țigara aprinsă în mână, în localurile publice din Sibiu. Unii s-au arătat indignați de obligațiile care le revin, începând de miercuri, iar alții au tratat noua situație cu umor.

" Mi se pare o lege anormală. Mi se pare o lege care a fost acceptată mult prea ușor și de către producătorii de țigări, și de către distribuitori. Lobby-ul, în România, a dat încă o dată dovadă că nu are absolut niciun fel de putere", spune un fumător.

" Lumea o să prefere să stea acasă, să-și ia o bere, pentru că tot se găsește la magazin și pot fuma în liniște", adaugă o altă fumătoare. 

Un fumător și-a adus în local 80 dintre cele peste 200 de pipe pe care le are în colecția personală și spune că este hotărât să nu renunțe la viciul său.

" Nici eu, ca fumător, nu sunt de acord să se fumeze în restaurante, în general în localurile în care se mănâncă și intră copii, intră suferinzi. Aceia să aibă localurile lor. Dar și noi, ca fumători, avem dreptul să avem localurile noastre ", povesteşte Niu Herişanu, fumător. 

Pe barul cafenelei a fost agățată o coroană, cu mesajul " Un ultim omagiu fumatului în bar ".

" Suntem o comunitate, asta ne leagă. Fumatul, poveștile... Tot timpul improvizăm, tot timpul găsim un motiv să râdem, indiferent că e situația neagră, că e situația roz, egal. Găsim un motiv. Asta a fost cumva așa, aruncată acolo, o glumă, să fie pe viitor, să avem de ce să ne aducem aminte. Dar nu pot să-l cataloghez ca un protest. E cumva o seară de aducere aminte ", spune Răzvan Beju, administratorul unei cafenele.

Administratorii pub-ului spun că așteaptă un amendament la lege, care să le permită să facă din cafeneaua lor un spațiu privat, dedicat exclusiv fumătorilor.

Reporter: Adela Mohanu
Imagine: Lucian Sandu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri