Pianul călător

Data publicării:
PIANIST

De când se ştie a visat să se dedice muzicii. Părinţii i-au descoperit pasiunea pe când avea trei ani, iar de atunci pianul este pentru el un mod de viaţă. După studii de specialitate în România şi Statele Unite, Horia Mihail a susţinut concerte şi recitaluri pe scene de pe patru continente.

"Eu încerc, pe cât posibil, să exprim mesajul compozitorului trecut prin filtrul meu. Însă nu sunt eu cel care contează. Raportul dintre compozitor şi cei care ascultă muzica respectivă este făcută printr-un intermediar. Ei bine, acel intermediar nu trebuie să fure", povesteşt Horia Mihail.

În 2011 a demarat un proiect ambiţios, în forma turneu naţional. A parcurs 4.000 de kilometri pentru recitaluri solo în 15 oraşe din România şi Republica Moldova. De atunci, Horia Mihail şi pianul său au vrăjit nouă mii de spectatori şi milioane de ascultători prin radio, televiziune şi internet. Iar la sfârşitul acestei luni, va ajunge la New York.

Pianele au rămas în urma sa în cei trei ani, iar acum se reîntâlneşte cu ele, după ce au oferit o şansă de a cânta tinerilor artişti. Cel mai recent recital l-a susţinut în oraşul marelui dirijor Sergiu Celibidache, unde însă nu există un pian de concert.

"Roman, un oraş mic, însă cu foarte, foarte multă dragoste de muzică. Trebuie să remarc faptul că acolo, în acel oraş, cred că sunt vreo 50-60 de mii de oameni, sala Casei de Cultură a găzduit nu mai puţin de 650-700 de persoane", spune artistul.

De fapt, pentru Horia Mihail numărul spectatorilor nu are valoare. Este convins că artistul care se dedică marilor săli de spectacol pierde din vedere lucrul cel mai important. Respectiv drumul spre sufletul auditoriului. De aceea, o amintire dragă lui este recitalul într-un sat din Germania, unde a avut... 11 spectatori. Spune că aplauzele şi bucuria lor l-au răsplătit cât o sală cu mii de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri