Simulare de accident pe calea ferată 

Data publicării:
SIMULARE ISU 260913

Scenariul accidentului este unul complex. Două autoturisme, în care se aflau mai multe persoane, au fost surprinse, la o trecere de cale ferată, de un tren regional, ce se îndrepta spre Zărneşti. Maşinile sunt târâte de tren zeci de metri până când conductorul reuşeşte să oprească garnitura. Şoferii aflaţi în trafic anunţă accidentul la serviciul 112. Pompierii din Zărneşti sunt primii care ajung la faţa locului, urmaţi de ambulanţe. 15 persoane au nevoie urgentă de îngrijiri medicale. 

"Au fost adunate 10 vicitme dintre care opt au fost de cod roşu, două de cod galben, o victimă de cod verde, era deja evacuată către postul medical avansat. Toate victimele de cod roşu, care au ajuns în punctul medical avansat, au fost stabilizate şi au fost preluate de ambulanţe", declară Cristina Vecerdi - şef UPU Braşov 

Din păcate, astfel de scenarii se întâmplă şi în realitate, aşa că echipele de intervenţie trebuie să fie pregătite să facă faţă solicitărilor.

"În momentul de faţă ne-am deplasat, după acest plan roşu, la locul intervenţiei. Practic, am testat capacitatea operaţională de intervenţie a inspectoratului în colaborare cu celelalte instituţii în astfel de situaţii, poliţie, jandarmerie, ambulanţa", afirmă Stelian Rechiţean - inspector şef ISU Braşov "

Locul de desfăşurare al exerciţiului nu a fost ales întâmplător. Anual, la trecerea de cale ferată de pe drumul naţional 73A Braşov-Piteşti-Bucureşti au loc astfel de accidente din cauza neatenţiei şoferilor atunci când traversează calea ferată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri