Sari la conținut
News Alert

Antrenamente la Câmpia Turzii, cu gândul la avioanele F16

După ce s-au asigurat că sunt condiţii bune pentru zbor, aviatorii au urcat în înaltul cerului la manşa MIG-urilor 21. Acestea mai pot fi folosite doar până în 2017, iar piloţii aşteaptă cu nerăbdare sosirea avioanelor F16.

"Așteptăm noile avioane, sunt generație mai nouă și suntem dornici să le exploatăm. În același timp, vă garantăm că acele avioane fac față acțiunilor repartizate de către NATO pentru România", declară comandorul Adrian Motorga, de la Baza 71 Aeriană.

"Aici există o relație de suflet, să nu uităm că MIG-ul 21 zboară de foarte mulți ani în România, pentru noi deja reprezintă o parte din istorie şi din sufletul nostru", spune căpitanul George Moldovan, ofițer de presă la Baza 71 Aeriană.

Piloţii români sunt la fel de mândri de avioanele lor şi la misiunile comune, chiar dacă ţările participante s-au prezentat mult mai bine la acest capitol.

"Diferenta nu este foarte mare, băieții sunt pregătiți", precizează căpitanul comandor Aurelian Niţă.

"Piloții de pe MIG-ul 21 sunt priviți cu admirație pentru că important este omul, cel care pilotează, cel care execută misiunea, el fiind adevărata armă, iar avionul este unealta folosită", susține căpitanul George Moldovan.

Avioanele F16, care ar urma să intre în dotarea aviaţiei române din 2017, vor sosi în ţară un an mai devreme. Personalul care le va folosi va merge în Portugalia, ţara de unde sunt achiziţionate aparatele de zbor, pentru a se familiariza cu ele.

"Este vorba de vreo 90 persoane: piloti, maiștri, ingineri, personal tehnic. Se face selecția piloților, piloții care vor fi selecționați și pregătiți pentru a opera pe F16 trebuie să fie piloți mai tineri, ca ei să poată deveni instructori pentru generațiile următoare de piloți", precizează Mircea Duşa, ministrul Apărării.

Cele 12 avioane F16 achiziţionate de România de la Forţele Aeriene portugheze nu sunt noi, dar vor fi modernizate în Statele Unite. Costul total se ridică la aproape 628 de milioane de euro, din care 173 de milioane reprezintă suma plătită Portugaliei, în timp ce restul de 455 de milioane de euro vor fi plătiți americanilor pentru operaţiunile de îmbunătăţire. Diferența între avioanele F16, de producție americană, și MIG-urile rusești nu este semnificativă, cu excepția faptului că acestea din urmă nu vor mai putea fi folosite din 2017. În schimb, dotările şi performanţele tehnice sunt asemănătoare.

Achiziţia celor 12 avioane de război F16 reprezintă doar 25% din necesarul României pentru a securiza complet spaţiului aerian.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale