Dulca, în topul celor mai buni antrenori români din 2013

Data publicării:
dulca

După un început dezastros de campionat, cu 3 înfrângeri în 3 etape, medieşenii au avut o serie de 9 meciuri fără înfrângere, performanţă care îl plasează pe Dulca în topul celor mai buni tehnicieni români în 2013.

"Mesajul meu a fost să pregătesc fiecare meci foarte, foarte bine. Le-am spus că nu ne interesează al treilea meci sau al doilea, ne interesează meciul care urmează, îl pregăteam foarte bine, încercam să urmăresc să avem o pregătire foarte bună pe parcursul săptămânii premergătoare jocului oficial, îmi doream ca toţi jucătorii să dea totul pe teren la antrenament şi i-am ţinut în priză cu acest lucru", declară Cristi Dulca.

Antrenorul are ca obiectiv în acest sezon clasarea pe locul 7 cu Gaz Metan Mediaş.

"Nu pot să spun că nu mi-aş dori să fiu între primele 5 echipe la sfârşitul campionatului. Sunt conştient că în faţa noastră sunt echipe cu tradiţie, echipe care au loturi şi numeric şi cu jucători de valoare şi sunt convins că e foarte greu să ţinem pasul cu ele", mai spune tehnicianul.

În prezent, Gaz Metan Mediaş ocupă locul 8 în clasamentul Ligii I cu 27 de puncte, în imediata apropiere a feroviarilor de la CFR Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri