Pistele de biciclete, păzite cu amenzi

Data publicării:
biciclete-1

Regulametul privind parcarea în municipiul Cluj-Napoca va fi modificat după 12 ani de la intrarea în vigoare.

"Vom modifica regulamentul de sancţionare al celor care opresc neregulamentar pe pistele pentru biciclişti, care opresc în dreptul instituţiilor publice şi obstrucţionează accesul, dar şi al celor care ocupă parcările celor care deja au abonamente de parcare", a declarat Iulia Perşa, reprezentant al primăriei Cluj-Napoca.

Părerile privind noul regulament sunt însă împărtiţe printre şoferii, taximetriştii şi bicicliştii din Cluj-Napoca.

"Foarte bine. Şi până acum ar fi trebuit să îi amendeze. Sunt parcări speciale pentru maşini şi ar trebui respectate", a declarat un biciclist.

"Este inutilă, că nu sunt locuri de parcare şi sunt situaţii când eşti nevoit să alegi şi în cazul nostru, să aştepţi un client şi vine cu amenda. Ar fi bine să îşi facă treburile altfel", a explicat un taximetrist.

Modificarea regulamentului anticipează implementarea la Cluj a unui proiect, prin care vor fi aduse 500 de biciclete, ce vor putea fi închiriate de clujeni. Autorităţile locale doresc, prin aplicarea amenzilor, să se asigure că pistele de biciclete vor fi libere.

"După votarea acestei hotărâri privind amenzile, oricine va fi amendat mult mai mult decât pentru o altă parcare neregulamentară (Amenda cât este prevăzută ?) Amenda este prevăzută între 200 şi 400 de lei, iar Poliţia Locală va fi foarte drastică în monitorizarea acestor nereguli", a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Nu vor fi iertaţi nici cei care blochează accesul spre şcoli, spitale ori alte locuri de parcare. Modificările sunt făcute, după ce instanţa a decis că blocarea roţilor maşinilor este ilegală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri