Actorul Radu Beligan, "Doctor Honoris Causa". Maestrul a primit diploma de merit din partea Universităţii Ovidius

Data publicării:
beligan

sursa foto: hailateatru.ro

Maestrul a fost aplaudat minute în şir pentru rolurile memorabile pe care le-a avut în celebrele piese "Cvadratura cercului ", " Steaua fără nume ", "Trei surori ", sau "Ziariştii ", ori pentru rolul lui Rică Venturiano din "Noaptea Furtunoasă" a lui Caragiale.

Din cei 95 de ani de viaţă, în jur de 70 i-a dedicat celei de-a şaptea arte.

A jucat în 80 de piese de teatru şi în 30 de filme inspirate din scrierile lui Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, William Shakespeare, Albert Camus şi alţii.

Radu Beligan, actor: "Am traăit înaintarea în vârstă ca pe o detaşare de la toate aceste poveşti.  A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber". 

A mai fost decorat de-a lungul timpului, cu Ordinul "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990.

reporter: Anamaria Stoica

operator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri