Poligon privat, în Constanţa. Oricine îşi poate exersa abilităţile de pistolar

Data publicării:
poligon trageri

Până a ajunge să manevreze un pistol şi să tragă la ţintă, este bine de ştiut că un instructor autorizat îi va veghea îndeaproape pe cei care doresc să tragă cu arma.

Constănţenii au la dispoziţie o gamă variată de arme cu care pot trage: de la binecunoscutul Glock sau celebra puşcă cu alice, până la mult-râvnitul Beretta.

Cei care doresc să îşi testeze abilităţile în faţa unei ţinte nu au nevoie de permis port-armă, însă regulile din poligon sunt destul de stricte.

Mihai Radu, managerul poligonului: "Se va semna un protocol, ca la protecţia muncii, o măsură de siguranţă şi pentru trăgător şi pentru noi ca poligon".

Cel mai ieftin pachet de servicii este 75 de lei şi presupune închirierea unei linii de tragere, împreună cu un instructor, ţintă, 15 cartuşe.

Iar cel mai scump pachet poate ajunge până la 250 de lei, clientul având la dispoziţie o sută de gloanţe.

De altfel, odată cu deschiderea poligonului, administratorii au de gând să organizeze şi competiţii sportive, chiar la nivelul internaţional.

reporter: Daniel Leancă

operator: Mihai Ciobanu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este cifra octanică? Mulţi şoferi o văd la benzinării, dar nu ştiu ce e
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză la Herson, în sudul Ucrainei. A mers la o maternitate şi la un spital pentru...
Pro FM
Sabrina Carpenter a numit-o „sufletul ei pereche” pe Nicole Kidman, înainte de a o „aresta” în timpul...
Film Now
Sebastian Stan, după șapte filme în universul Marvel: "Am crescut ca persoană și ca actor, dar au fost doar...
Adevarul
Escroacele de război. Fenomenul „văduvelor negre” ia amploare în Rusia
Newsweek
RECORD: 87 de dosare de pensie judecate la CCR într-o singură zi. Ce decizii au primit pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Sebastian Stan se simte „norocos” că rolurile din filme ca „The Apprentice” şi „A Different Man” au venit mai...
Digi World
A fost creat un antibiotic care învinge tuberculoza rezistentă. Ar putea salva milioane de vieți
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Christina Applegate, mărturisiri dureroase despre fostul ei iubit mort de supradoză: „Am încercat totul, dar...
UTV
Theo Rose vorbește despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă. Artista nu își dorește încă al...