Terapie ecvestră. Copiii sunt vindecaţi cu ajutorul cailor 

Data publicării:
TERAPIE ECVESTRA

Terapia cu ajutorul cailor special antrenaţi este o soluţie eficientă Dar şI plăcută pentru copiii cu autism şi alte dizabilităţi. Aşezaţi în şa, ei călăresc în manejul special construit din Complexul Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Totul, sub supravegherea specialiştilor.

Olga Dimancea, hipoterapeut: "Sunt programe de lucru individualizate pe fiecare tip de afecţiune pe care copilul o poate avea, în urma evaluărilor pe care le facem. Căluţul este un foarte bun prieten al omului, iar el, datorită mişcărilor pe care le face , ritmului de mers pe care are transmite anumite impulsuri

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Ea este Marly, o iapă din rasa Fiord Norvegian, care este potrivită pentru hipoterapie, pentru că este un animal foarte blând."

Şedinţele de călărie în scop terapeutic vor putea fi ţInute tot timpul anului după Ce, la complexul muzeal de ştiinţe ale naturii va fi dat în folosinţă noul manej acoperit.

Adrian Bâlbă, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii: "Din decembrie până prin aprilie-mai, din cauza regimului pluviometric, dar nu numai, din cauza texturii solului rezultat în urma acestui regim pluviometric, nu putem face echitaţie. Va fi gata, zic eu, în 3-4 luni."

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Manejul deja începe să ia formă, de curând a fost acoperit, are o lungime de 40 de m şi laţime de 20 de m. Aici, copiii vor călări atât în scop recreaţional, cât şi pentru terapie."

Interacţiunea cu animalele este aprciată atât de cei mari cât şi de cei mici.

Valoarea totală la care se ridică construirea manejului este de 60.000 de lei. Astfel de construcţii se mai găsesc în ţări precum Spania şi Portugalia.

reporteri: Paul Greavu / Annabelle Borş
operatori: Victor Niţă / Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...