Autobuze noi în Râmnicu Vâlcea  

Data publicării:
AUTOBUZE

Autorităţile din Râmnicu Valcea au cumpărat opt autobuze noi. Parcul auto existent este vechi şi slab dotat, aşa că municipalitatea a organizat o licitaţie câştigată de un producător din China. La predarea autobuzelor a fost prezent şi ambasadorul Chinei la Bucureşti.

Pentru fiecare dintre cele opt autobuze noi aduse în Râmnicu Vâlcea, reprezentanţii companiei de transport public au plătit 160.000 de euro.

După părerea mea, cred că sunt mai frumoase decât cele care circulă în Bucuresti şi acolo preţul este peste 200.000 de euro. Pentru că sunt mai ieftine, pentru că s-au oferit condiţii mult mai bune pentru garanţie, noi am obţinut garanţie pentru trei ani de zile", a spus Ion Popescu, director societate de transport public.

Mihai Gheorghiu este şofer de autobuz de mai bine de 20 de ani. Este încântat de dotările maşinilor şi abia aşteaptă să fie înmatriculate, pentru a putea fi scoase pe traseu.

“După câte am înţeles, au căldură mai bună, aer condiţionat, euro 5, reglaje şi tot ce trebuie, scaun cu încălzire pentru şofer. Multe facilităţi şi pentru călători şi pentru şofer”, spune Mihai Gheorghiu, şofer autobuz.

Vâlcenii au primit cu bucurie vestea şi spun că ar fi nevoie chiar de mai multe.

Un lucru bun, dar pe lânga cele opt, poate la anul mai vin încă opt", a spus un bărbat.

Reprezentanţii firmei de transport în comun vor să mărească parcul auto anul viitor, prin achiziţionarea altor şapte autobuze, însă nu se ştie încă dacă bugetul local va permite acest lucru. Râmnicu Vâlcea are o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori şi 38 de autobuze de transport în comun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...