Nu mai cunosc gustul victoriei. Baschetbaliştii craioveni au înregistrat al treilea eşec consecutiv  

Data publicării:
111113 NU CUNOSC GUSTUL 1

Formaţia de baschet masculin SCM Universitatea Craiova a înregistrat cel de-al treilea eşec consecutiv din acest campionat. Fără Andeko Mandic, cel care şi-a dat demisia, dar cu Milan Nisic interimar, oltenii au pierdut la Sibiu, cu Atlasib, la 12 puncte diferenţă, 70-82.

Gazdele au început tare meciul şi după doar cinci minute de joc au avut chiar şi 10 puncte avans. Craiovenii au echilibrat meciul până la pauza mare, unde chiar au intrat în avantaj, 38-36. Ca şi în precedentele meciuri, ce a urmat este greu de înţeles. Sibienii au revenit mai decişi de la vestiare şi au întors scorul în favoarea lor, mărind distanţa până la 12 puncte la finalul meciului. Cele mai multe puncte pentru olteni au fost marcate de Popescu - 22, în timp ce Sokk a marcat un singur punct. După acest eşec, craiovenii sunt în afara locurilor de play-off, dar au şansa revenirii, pentru că vor urma două meciuri facile, cu Timba Timişoara şi Concordia Chiajna.

Meciul dintre SCM "U" Craiova şi Timba Timişoara va fi în direct la Digi24 Craiova, sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 18:15.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Un robot ucrainean, filmat când deschide focul asupra unui soldat rus pe linia frontului
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online