Se schiază pe pârtia de la Rânca. Administratorii unei pârtii au pornit tunurile de zăpadă

Data publicării:
200114 Se schiaza la ranca

În staţiunea montană Rânca se schiază! Deşi sunt grade cu plus, una dintre pârtii este funcţională, după ce administratorii au pornit tunurile de zăpadă. Sute de turişti au venit să schieze în acest weekend. Au profitat de vremea frumoasă de afară şi au petrecut ore în şir pe pârtie.

Cei mai bucuroşi că a nins au fost copiii, care aşteaptă zăpada de la începutul iernii. Pârtia este supravegheată de salvamontiştii care spun că au fost accidente mai puţine, faţă de anii trecuţi.

"Au fost cazuri minore faţă de alţi ani, dar au fost cazuri specifice schiului.”, a precizat Darius Bistriceanu, salvamontist.

Cabanierii abia acum încep să îşi mai revină din punct de vedere financiar. Dacă nu a prea fost zăpadă, nici turiştii nu s-au înghesuit. Din acest motiv, proprietarii de pensiuni şi hoteluri au mai lăsat la preţ. De la 150 de lei cât costă o cameră, acum preţul este între 80 şi 100 de lei.

Weekendul acesta au fost ceva mai mulţi turişti, nu la capacitate, dar poate şi preţurile mai mici i-au făcut să rămână o noapte cel puţin.”, a spus Constantin Pănescu, hotelier.

Stratul de zăpadă pe pârtia de la Rânca are aproximativ 6 cm.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri