Tramvai retro, modernizat cu 10.000 de euro, pentru craioveni

Data publicării:
TRAMVAI

Tramvaie retro pentru craioveni. Acestea vor circula de anul viitor în oraş. Este decizia Regiei de Transport care modernizează 15 tramvaie vechi de aproape 40 de ani. Primul a fost restaurat cu aproape 10 mii de euro şi a făcut prima cursă de probă astăzi pe linia din curtea Regiei.  

Lucrările la primul tramvai au început în urmă cu câteva luni. Au fost schimbate scaunele şi podeaua, exteriorul a fost curăţat de rugină şi vopsit şi cel mai important, au fost schimbate foarte multe piese pentru ca vehiculul să fie cât mai silenţios.

„Piesele, o parte le-am făcut noi, o parte le-am comandat deja. Nu sunt uşor de găsit, dar să ştiţi că specialiştii RAT-ului au început să îşi aducă aminte calificările pe care le-au avut”, a spus Radu Preda, director RAT Craiova.

Doar angajaţii RAT Craiova au lucrat la modernizarea tramvaiului, astfel că pentru primul vehicul, costul modernizării a fost de aproape 10.000 de euro. Edilii spun că au făcut o afacere bună, în condiţiile în care un tramvai nou costă cel puţin 800.000 de euro. Acum vor să modernizeze alte 15 tramvaie şi să cumpere 50 de autobuze noi.

„Sperăm să dăm, anul acesta, mai mulţi bani pentru RAT, ca să le modernizeze pe toate şi să le pună aer condiţionat, pentru că ar fi păcat dacă luăm autobuze noi şi se va circula cu aer condiţionat cel puţin pe cele 50 care vin noi, să nu se întâmple acelaşi lucru şi în tramvai”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Tramvaiul a fost scos la plimbare, într-o cursă inaugurală. Ce-i drept, doar prin curtea depoului de tramvaie, pentru că linia este în reabilitare. Prin oraş, tramvaiele retro vor circula abia de anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Val de controverse după ce copiii Antoniei și ai lui Alex Velea au lansat o piesă. Andreea Raicu, reacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...