Primăria Galaţi, executată silit! Municipalitatea are de plătit o datorie de peste 1,25 milioane de euro

Data publicării:
sediu primarie

Procesul între Primăria Galaţi şi firma Vâlceana a durat mai bine de cinci ani.

Dacă în prima fază, municipalitatea a avut câştig de cauză în instanţă, ulterior a pierdut procesul şi este obligată să plătească o sumă uriaşă.

Georgiana Ciurea, reporter Digi 24 Galaţi: "Firma gălaţeană a executat aici lucrări la staţia de sortare deşeuri. În 2009 a dat în judecată Primăria pentru că aceasta nu a vrut să-i plătească un contract de aproape 500.000 de euro. Pentru că municipalitatea a refuzat să plătească, suma s-a triplat, iar acum are de plătit 1,25 milioane de euro".

Pentru a putea achita prima tranşă, stabilită pe 25 iulie, Primăria a decis să taie aproape 4 milioane de lei din bugetul de şase milioane de lei alocat pentru modernizarea a două străzi.

Emanuela Turcu, purtător de cuvânt Primăria Galaţi: "Este vorba de două proiecte pe care noi le avem în derulare, pe strada Rizer şi pe strada Democraţiei, hotărârea a fost luată de Consiliul Local şi aceşti bani vor ajunge la societatea Vâlceana"

Reabilitarea celor două străzi a început în acest an, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Locuitorii din acea zonă, se tem că vor rămâne cu şantierul în faţa curţii.

"Nu mi se pare corect. E o investiţie, bănuiesc că este aprobată după ani şi ani de zile şi aşteptăm să fi finalizată măcar această zonă. Mai sunt 200 de metri" a spus un localnic.

Executată silit, Primaria caută acum vinovaţii.

Marius Stan, primarul municipiului Galaţi: "Auditul nostru intern va face o anchetă şi va stabili cine este vinovat. Vom face conform celor stipulate în hotarare, o plangere penala".

Conform graficului votat de consilierii locali, pe 25 iulie va trebui achitată suma de 471.000 de euro, iar pe 25 august vor fi plătite cheltuielile de judecată şi de executate, în valoare de 320.000 de lei.

Din luna septembrie şi până în luna mai 2015, vor fi achitate în tranşe egale, penalităţi în valoare de 600.000 de euro.

Reporter: Cornelia Mazilu

Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri