Proiect european pentru Galaţi

Data publicării:
proiect european

Galaţiul s-ar putea bucura în următorii ani de cea mai radicală schimbare economică, după implementarea în zonă a primului proiect european pe programul "Facilitatea Europeană de Conectare". Proiectul presupune construirea unei platforme intermodale de containere.

"Este practic un terminal de containere de marfă care practic va asigura tot ce înseamnă transfer de marfă dinspre canal Rhin, Dunăre către Asia" a spus ministrul Fondurilor Europene.

Valoarea totală a proiectului este de 140 de milioane de euro. 85% sunt fonduri europene nerambursabile, iar restul de 15% este contribuţia a doi parteneri privaţi, administraţi de aceeaşi firmă şi a statului roman prin Administraţia Porturilor Dunării Maritime.

Investiţia va moderniza terminalul de containere care se află în portul din Galaţi şi care nu a atras operatorii economici pentru că toate operaţiunile se fac manual şi durează prea mult.

Liviu Ciubrei, director APDM Galaţi: "Se prinde containerul de cele patru colţuri, se ridică cu macaraua, se pune pe maşina platformă, după ce se duce şi se pune într-o zonă de depozitare. Problema apare la timpul în care se face această operaţiune. Pentru selecţie în momentul de faţă aranjarea acestor containere, se face, neexistând un soft specializat, se face la bunul simţ, la gândirea omului".

Activitatea se îmbunătăţeşte prin implementarea acestui proiect, atât din punct de vedere al timpului, cât şi prin reducerea costurilor.

Liviu Ciubrei, director APDM Galaţi: "Au sistem de prindere automat a containerelor, ar fi un singur operator al macaralelor. Iar pe navă nu va mai fi nevoie de nimeni, pentru că macaraua îşi ia singură containerul şi îl depozitează".

Iar la maturitatea proiectului, marfa tranzitată prin platforma modală creşte considerabil.

Corneliu Găvăneanu, administrator firme private: "300.000 de unităţi de containere, echivalentul a 5-6 milioane de tone ceea ce Port Bazinul Nou nu a făcut niciodată. Am făcut un milion de tone atunci când Combinatul lucra la o capacitate importantă".

Pentru judeţul Galaţi, unde la finalul lunii septembrie rata somajului era de 8,73%, proiectul ar putea aduce 8000 de locuri de muncă în Zona Liberă, Parcul Industrial şi Zona Portuară. 450 de specialişti care vor lucra pe platforma modală vor fi instruiţi prin cursuri finanţate de UE.

Marian Filimon, preşedinte PIMM Galaţi: "8.000 de locuri de muncă e un număr imens la ora actuală. Cred că am fi cei mai mari angajatori, cea mai mare investiţie care să angajeze la ora actuală în România. Îmi aduc aminte că acum câţiva ani când am fost în China, directorul general din Ministerul Agriculturii a solicitat ca oraşul Galaţi să poată deveni un terminal pentru tot ceea ce înseamnă producţia de vinuri în Europa de Est".

Platforma intermodală de containere este primul proiect al României care va fi depus în decembrie pe programul "Facilitatea Europeană de Conectare".

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan şi partenera sa, surprinşi împreună la ceas de seară! Ce făceau fără să ştie că sunt văzuţi...
Digi FM
Daciana Sârbu, despre cum au resimțit fiicele ei divorțul de tatăl lor, Victor Ponta: "Am discutat, nu s-au...
Pro FM
Smiley și Gina Pistol tot nu vor să arate chipul fiicei lor. "De ce i-aș face asta? Nu înseamnă că merg cu...
Film Now
Ana de Armas, întrebată dacă își dorește copii: „Iubirea e imprevizibilă, viața nu e un film!” S-a spus că...
Adevarul
Soția lui Conor McGregor rupe tăcerea, după ce luptătorul UFC a fost surprins înșelând-o în public
Newsweek
CSM îl „șantajează” pe Bolojan pentru a-și apăra pensiile speciale de 25.000 lei. Ieșim din sistem
Digi FM
O tânără de 20 de ani a aflat că este însărcinată cu doar 17 ore înainte de a naște: „Nu am avut timp să...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Debut „excepţional” în box office-ul nord-american, cu încasări ce au depășit 100 de milioane de dolari...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu