Autorităţile din Suceava au închis un centru de informare turistică care a costat 10.000 de euro

Data publicării:
PUNCT DE INFORMARE TURISTICA

În 2008, punctul de informare turistică a fost amplasat la intrarea în municipiul Suceava, pe drumul european 85. În primii doi ani, a funcţionat zilnic, pentru că salariile celor doi angajaţi erau asigurate din cei 10.000 de euro primiţi de la Bruxelles. După această perioadă, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava şi-a permis să plătească un singur angajat pentru numai un an, apoi punctul de informare a fost închis. Turiştii solicită acum informaţii de la paznicii service-urilor auto din zonă.

Pentru un singur angajat, conducerea Universităţii din Suceava ar trebui să dea din buget 20.000 de lei pe an, bani pe care spune că nu îi are. Reprezentanţii instituţiei susţin, însă, că intenţionau de la început să lase punctul de informare în grija Primăriei Suceava, pentru că potrivit contractului, aveau şi această variantă. 

Autorităţile locale spun că singurul ajutor pe care îl pot oferi Universităţii este un teren gratuit în centrul oraşului, unde să fie mutat acest punct turistic, ajutor care a fost acceptat de instituţia de învăţământ superior. Nu este singurul punct turistic deschis de Universitatea suceveană. În cadrul aceluiaşi proiect european au mai fost construite încă două centre, unul la Gura Humorului şi altul la Siret. Primul a fost preluat de primărie, al doilea, însă, are lacăt pe uşă. Fiecare punct de informare a costat 10.000 de euro,

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri